Din experientele noastre in Romania – Mobila

Acest material este propriu, deci contine parerile si gandurile mele, dar poate fi de folos si celor care au de gand sa isi petreaca vacanta in Romania, nu neaparat ca turist (desi unele lucruri sunt aplicabile si in astfel de situatii) ci ca client in magazine, mall-uri etc.

Mobila

Toti ne dorim sa ne punem apartamentul sau casa „la punct”, adica sa o aranjam dupa bunul nostru plac, in functie de gusturi si preferinte. Fie ca gusturile sunt mai rafinate sau nu, achizitionarea de mobila sau produse de interior implica o serie de lucruri practice.

In timp ce in Norvegia imi analizam nevoile si le verificam cu ceea ce gaseam pe site-ul IKEA (pentru ca imi place sa imi montez mobila singur si pentru ca e la un pret accesibil), aici lucrurile devin putin mai complicate.

Plini de sperante, ca doi nou-casatoriti, am luat la rand magazinele de mobila pe care le cunosteam si altele care ne-au fost recomandate pentru a ne face o idee despre ofertele disponibile pe piata.

Exista mobila romaneasca, de calitate superioara, ni s-a spus, precum si mobila „de import”, in general din Polonia, Serbia si alte tari apropiate. Apoi mai este si „Jysk”, varianta daneza a IKEA, mult mai mica cu o gama mai restransa de produse.

„Mica intelegere”

In prima zi am mers din magazin in magazin si ne-am concentrat la mobilier pentru un dormitor. Existau seturi cu pat dublu, sifonier (sau garderobe cu usi culisante), noptiere in diferite culori, forme si materiale.

Unele ne-au placut, altele nu.

Peste tot am intrebat cum functioneaza treaba cu transportul.

– Ni le puteti aduce la domiciliu?

– Da, masina vine pana la usa blocului/poarta casei.

– Bun, dar noi locuim la etajul cinci…

– Pai, noi vi le aducem pana la in fata blocului. De-acolo, ori va chemati prieteni sau pe cineva care sa va ajute, ori va intelegeti cu „baietii”.

– Ok, deci transportul mobilei se plateste pana la adresa de domiciliu, se plateste montajul (daca dorim asta), dar transportul mobilei in casa devine problema noastra, in functie de cum ne intelegem cu baietii?

– Da, vorbiti cu ei si daca ajungeti la intelegere cu ei, vi le duc in casa si le si monteaza…

Ok, trebuie sa recunosc ca aici am o problema.

Intr-un fel, aceasta parte importanta din „deal” ramane foarte nesigura si, in principiu, o sursa de afaceri „la negru”. Nu vreau sa fiu prea pedant, oamenii muncesc din greu si merita sa fie platiti, chiar si fara bon fiscal. Dar, din pacate, aceasta parte, foarte expusa a muncii lor, devine si cea mai nesigura.

Pentru ca, pe deoparte risti ca cei care iti aduc mobila sa refuze sa iti care mobilele pana la etajul x, mai ales cand vorbim de parti voluminoase si grele de mobilier, pe de alta parte, risti ca sa nu ai niciun fel de garantie ca acel om, care accepta pana la urma „corvoada” acolo, la fata locului, sa aiba si grija de produsele pe care til le cara.

Dormitorul

In cazul nostru, ajunsesem la dormitorul pe care ni-l doream, eram gata sa facem plata cand a aparut subiectul transportului.

– Pai nu putem saptamana asta…

– De ce?

– Unul din baietii care se ocupa de transport (si carat) si-a luat concediu azi, iar celalalt si-a dat demisia ieri.

– Si asta inseamna ca?…

– Asta inseamna, din pacate, ca nu putem transporta produsele dvs decat, probabil, dupa ce se intoarce din concediu, dar si atunci, va fi singur, pentru ca nu stim daca putem angaja pe cineva… Nu gasim oameni.

In mintea mea, este de inteles ca oamenii despre care vorbeste dumneaei nu sunt dispusi sa faca prea mari compromisuri. Daca ai mai multe livrari intr-o zi, si la fiecare din ele va trebui sa stai la targ cu clientul pentru ca acesta sa fie dispus sa iti plateasca munca suplimentara pe care o depui, s-ar putea sa nu fii dispus sa faci asta o vreme prea indelungata.

Cred, sincer, ca este bine ca oamenii care cauta un loc de munca sunt mai atenti la ceea ce li se cere in schimbul salariului platit de catre angajator. Unii vor spune ca astfel, acei angajati au, totusi posibilitatea de a face un „ciubuc” pe langa salariu. Problema este ca acea parte, care este poate cea mai periculoasa pentru sanatatea lor, nu este incadrata nicaieri in fisa postului, iar ceea ce fac ei pentru client, ramane in responsabilitatea lor deplina si, eventual a clientului.

Pentru mine, ca client, ar fi fost mult mai bine sa stiu ca la plata mobilei, transportului si montajului, pot adauga si plata „caratului” din masina pana in locuinta, cu diferente de pret de rigoare in functie de numarul de etaje, lift sau nu, numarul de colli, greutate, etc. Ma repet, probabil, dar consider ca tocmai aceasta parte este una care nu ar fi trebuit sa ramana pe dinafara (atat din motive de fiscalitate, cat si din motive de siguranta a muncii pentru angajati cat si siguranta produselor clientului).

Pana la urma am gasit patul si salteaua pe care ni le-am dorit si ne-am asigurat ca toate acele cheltuieli sunt platite odata cu pretul mobilei. Asta am reusit la un singur magazin, din cele 5-6 pe la care am umblat. Astfel, cel care urma sa monteze patul a putut cere un coleg pentru a-l ajuta la carat. Iar livrarea, caratul si montajul au decurs fara probleme. Deci, se poate.

Living-ul

Trecand la urmatoarea faza, mobila pentru sufragerie, am intampinat din nou aceeasi problema. De data aceasta insa, vorbeam de o sofa pentru 5/6 persoane, un alt gabarit si numar de kilograme fata de patul matrimonial. In plus mai era si mobilier tipic pentru o sufragerie.

Din nou, la plata, ne-am lovit de problema „caratului” mobilei.

– Pai apartamentul e la etajul cinci…

– Da, stim, vorbiti cu baietii, va intelegeti la pret si va vor ajuta…

Nencrezatori, am acceptat targul. Am specificat sa fie anuntata echipa care va veni, sa se astepte la o astfel de solicitare, ca doar nu vor monta canapeaua la scara blocului…

A doua zi, am fost sunati cu cateva minute inainte sa ajunga, si cei doi care au venit au ramas fara grai cand le-am spus ce urmau sa aiba de facut. Evident, din tonul lor am inteles ca erau surprinsi si ca nu fusesera informati nici de catre magazin, nici de catre propria lor firma.

Cand au ajuns la noi am discutat cu ei si i-am intrebat de pret. Le-am spus ca sunt dispus sa platesc pretul pe care il cer ei. Intre timp au chemat ei inca un coleg si si-au inceput munca.

Oamenii sunt harnici si priceputi. Ii aud lucrand si fluerand, mai isi spun cate ceva din cand in cand, dar lucreaza de zor. Au trecut de partea grea. Ii vad ca se pricep la ceea ce fac si ii las in pace. Acum, dispozitia lor este buna. Am vorbit cu ei si mi-au confirmat temerile. Uneori au mai multe livrari in blocuri, la diferite etaje, in aceeasi zi. De fiecare data, luati pe nepregatite, au de negociat direct cu clientul. Evident, ai mai mult de munca, mai prost platita, cu un risc mai mare de a te rani sau de a distruge bunul clientului si stressul provocat de faptul ca astfel de livrari vin prin surpindere, si iti comprima foarte mult timpul din programul tau de munca.

Am abordat problema asta si cu vanzatorii din magazine.

– Inainte asa era, faceai la inceput plata pentru tot: mobila, transport la domiciliu, carat in casa si montat si totul era standardizat. Daca locuiai la etajul x plateai atat, daca locuiai la parter plateai atat, dar asta s-a schimbat cand una din retele de magazine de mobila a introdus sistemul asta. Si toti s-au luat dupa ei…

Adica in detrimentul angajatilor, ajungand in cele din urma la situatia unuia dintre magazine, care efectiv nu mai avea echipa de transport.

Constientizare sau lene?

In acest concediu am vazut multe lucruri bune sau imbunatatite fata de anii anteriori. Un lucru care nu este neaparat in avantajul meu, ca client, la prima vedere, este ca oamenii, angajatii, devin mai constienti la valoarea timpului lor si a muncii depuse, si ca acestea au un pret.

Faptul ca vezi in foarte multe locuri afise cu oferte de locuri de munca, indica nu neaparat faptul ca oamenii sunt lenesi si nu vor sa lucreze, ci ca nu sunt dispusi sa lucreze pe bani putini, sau in conditii insuportabile.

Pentru cei trei oameni harnici de la noi din apartament, unul din cele mai importante lucruri, este previzibilitatea. Nu se sfiesc sa care mobila, si pana la etajul 10, dar sa stie din timp, sa stie la ce sa se astepte, si, mai mult ca sigur, sa nu fie nevoiti sa aiba negocieri cu clientul „la botul calului”, pentru ca sunt sigur ca exista unii clienti care nu gandesc la fel ca mine.

Un alt aspect este lipsa de echipamente care sa le usureze munca. I-am intrebat de carucior pe doua roti sau hamuri de transport.

– La noi nu exista asa ceva, mi-a raspuns omul mirat. Nu ne da noua din astea…

Angajatorul „nu vede” astfel de nevoi, dar pretinde ca munca sa fie facuta. In plus, pretinde si clientul ca mobila lui sa fie carata cu cea mai mare atentie, clar. Dar cine se gandeste la cei care, efectiv, lucreaza?

Client, rege sau om?

Ieri, la magazinul de unde am cumparat mobila pe care ei o monteaza acum, angajata care a fost foarte draguta cu noi si ne-a tot primit cu amabilitate (ca trecusem pe-acolo de vreo cinci-sase ori) mi-a spus ca nu prea intalneste clienti ca mine.

– Cum adica?

– Pai dumneavoastra zambiti, vorbiti cu noi… Sa stiti ca sunt putini oameni asa. Lumea e crispata, agitata. Iar unii care vin, ca dumneavoastra, „de afara”, ori nu au invatat nimic cat au stat acolo ori isi uita acasa bunele maniere….

Mi-a dat de gandit. Mie mi se pare un lucru cat se poate de normal sa intreb, sa mai glumesc (nu pe seama lor), sa zambesc. O fi cald afara si stress in trafic, dar si acel angajat merita sa fie tratat ca un om.

Am avut placuta surpriza sa zambesc, sa salut decent si sa fiu intampinat cu decenta si cu un zambet inapoi. Inteleg ca unora din cei care lucreaza in comert, indiferent de domeniu, li s-a inoculat teama de client. Poate ca la prima vedere pare (si uneori chiar este) o forma de indiferenta, dar cred ca o abordare decenta, cu „glimt i øyet” cum zic norvegienii, poate face ca interactiunea sa fie mai placuta. Pentru ca, in primul rand suntem oameni, apoi, suntem si romani, indiferent ca venim din Norvegia, UK, Germania sau alte tari in care am ales sa traim.

Hai sa fim oameni. Oferind celui pe care il intalnesti respectul cuvenit, ca om, vei avea placuta surpriza de a primi respect. Daca il ceri sau impui sa fii respectat, vei fi tratat probabil cu o forma de dispret, poleita cu ceva ce seamana a respect. Iar pe termen lung primesti doar ceea ce semeni.

Romania va asteapta. Fiti buni si nu uitati sa va luati bunele maniere cu voi. Va doresc o vara frumoasa!

Daniel Solheim