Este inca dimineata devreme cand agentul vamal Martine Jensen se strecoara sub Mercedesul negru. Cu o lanterna intr-o mana si cu o cheie in cealalta, incepe sa demonteze un capac.
Nivelul de adrenalina crese cand vede flacoanele lipite de podeaua masini.
– Vezi mai multe, sau?… o intreaba colegul.
– Da, aici sunt. Ia, uita-te.
Intr-o hala de la Svinesund, pe granita dintre Norvegia si Suedia, o mana de agenti vamali lucreaza la intensitate maxima. Martine, cunoscuta din serialul TV2 „Toll”, desface capac dupa capac de sub masina inmatriculata in Germania.
Soferul si pasagerul din Mercedes se plimba fara liniste, fiecare, in camera lui de asteptare. Ei stiu ca politia deja este pe drum.
In cateva ore in dimineata unei zile de octombrie in 2019, agentii vamali au gasit peste 1800 de flacoane cu pastile, in total 183.000 de pastile ascunse in toate cavitatile masinii.

Flacoanele poarta eticheta „Rivotril”.
Rivotril este un medicament care se elibereaza doar cu reteta, un sedativ care produce o dependenta foarte puternica.
Dar din ianuarie 2019 si pana acum, Autoritatea vamala Tollvesenet a confiscat peste 1,3 milioane de pastile de Rivotril. Cele mai multe din ele se presupun a fi falsificate – adica copii – si potential foarte periculoase.
Substantele active sunt atat de puternice incat, la consumarea pastilelor, mai multe saptamani pot fi sterse din memorie. Utilizatorii acestor pastile sunt din toate categoriile – avocati, femei casnice si tineri studenti – iar ei cred ca primesc un produs autentic, conform surselor apropiate acestor anturaje.
Si este usor sa fii indus in eroare – etichetele, flacoanele si ambalajul arata exact la fel ca cele de pe medicamentul autentic.
Reteaua internationala de droguri s-a gandit la toate aspectele.

La un biro din Budapesta, in Ungaria, sade Attila Meszar, anchetator al politiei de la departamentul anti-drog. El povesteste cum a ajuns acest dosar pe biroul lui.
La scurta vreme dupa revelionul 2020, Attila Meszar citeste o adresa venita din partea Autoritatii Vamale din Norvegia, care a confiscat de mai multe ori cantitati mari de pastile in timp scurt. Politia a analizat telefoanele mobile ale celor doi barbati care venisera cu Mercedesul la Svinnesund.
„Urmele arata spre Ungaria” – sta in adresa.
Pe biroul politistului sta intotdeauna o ceasca cu cafea tare, turceasca, pregatita. Tatal a patru copii este obisnuit cu munca de noapte.

– Am vazut repede ca unul din numerele de telefon putea fi legat de o persoana cu care am mai avut de-a face, un electrician pe care il denumim „Lala”, spune politistul.
Politia din Ungaria l-a retinut pe „Lala” in 2015 pentru productia de Rivotril fals.
– S-a comportat ca un om obisnuit. Nu folosea prea multi bani, a avut un profil redus, spune politistul.
La acea data, electricianul a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare, dar intre timp pedpsele pentru producere de medicamente false au fost majorate.
De data aceasta, insa, va fi mult mai greu pentru politie sa il prinda pe „Lala”. Pentru ca a mai fost prins, el incearca din greu sa-si ascunda urmele.
Attila Meszar ajunge anchetator-sef pe caz in Ungaria, in colaborare cu politie si autoritatea vamala din Norvegia si Europol.
El incepe prin a culege informatii cat mai multe despre suspect. Cartografiaza tablitele de inmatriculare si cauta prin mediile sociale, camere de trafic rutier si registre telefonice.
– Tinta noastra a fost de a gasi locatia unde erau produse pastilele. Trebuia sa gasim laboratorul, spune Attila Meszar.
Politia trebuie, de asemenea, sa prezinte probe ca electricianul se afla in spatele productiei de droguri.
Ore indelungate, din cafenle si ascuns dupa colturile caselor, politistul il fileaza pe „Lala”.

Exista mai multi suspecti si, practic, este imposibil sa ii fileze pe toti deodata.
In timpul noptii, politistul se deplaseaza prin Budapesta si ataseaza dispozitive de urmarire prin GPS pe masinile suspectilor. Astfel, politia poate monitoriza miscarile lor.
Problema este ca aparatele GPS nu pot sta pornite tot timpul – pentru ca sunt pe baterii si acestea se epuizeaza. De aceea, sunt programate sa trimita un semnal politistului doar ca masinile se pornesc si cand se opresc, si atunci cand masinile se afla intr-o zona predifinita pe harta, asa-numitul „Geo Fencing”.
Dar ceva nu se potriveste.
Politistul primeste avertizari ca masina electricianului porneste, dar nu cand se si opreste.
– Era ca si cand am fi pierdut semnalul, dar nu intelegeam de ce?, spune Attila Meszar.
Politistul isi lua fiica de la scoala cand a primit, din nou, o avertizare pe telefon. Cu fiica pe bancheta din spate, politistul a plecat la adresa de unde primise semnalul.
S-a oprit pe o strada in Budapesta, intre cladiri inalte cu birouri, magazine si locuinte.
Dar masina electricianului nu era de gasit. Cum putea fi posibil?
Deodata, dintr-o parcare subterana, apare masina electricianului. Atilla Meszar primeste o noua avertizare pe telefon.
Deci asa stateau lucrurile. Dispozitivul GPS isi pierde acoperirea pentru semnal in subteran.

Attila Meszar este in continuare hotarat sa gaseasca laboratorul unde sunt confectionate drogurile. Cazul creste in amploare iar sotia si copiii nu-l mai vad prea mult pe-acasa in aceasta perioada.
Politia din Norvegia si Ungaria fac schimb de informatii in mod regulat in cursul anchetei. Prin urmarirea cu ajutorul dispozitivelor GPS, se ajunge la o lista a unor posibile adrese suspecte in Budapesta.
Una din ele este o casa alba, modesta cu poarta verde, undeva in afara Budapestei, o localitate mica cu o piata, o brutarie, o biserica si cafenele.
De dinafara pare o casa normala. Este in proprietatea electricianului dar a fost inchirata unui chimist necasatorit care are un jur de 40 de ani.
Chimistul este singuratic atunci cand nu preda chimie studentilor de la facultate. Multi ar fi putut descrie chiriasul a fi un om ciudat.
Aparent nivelul de activitate in casa este scazut.

Intr-o zi, politistul ved un furgon alb intrand un curtea casei. Din masina coboara „Lala”, care descarca bidoane cu substante chimice. Aceeasi manevra se repeta mai multe saptamani.
In martie 2021, Attila Meszar se intoarce la departamentul anti-drog si isi face o echipa tactica. Impreuna planuiesc actiunea pana la cel mai mic detaliu, se echipeaza cu veste anti-glont si se innarmeaza arme automate.
Se strecoara spre casa, in linista, se aliniaza si apoi bat cu putere in usa de la intrare.
– Politia! Deschide!
Politia verifica fiecare incapere si gaseste dezordine peste tot. Gunoaie, sticle vechi de vin si nenumarate carti de chimie imprastiate peste tot.
Pe pereti si pe tavan sunt tantari, panze de paianjen si urme dupa soareci sau sobolani.
Intr-o incapere, in interiorul casei, politia gaseste ce cauta.
Oale ruginite fierband cu substante chimice in ele stau aliniate.
Electricianul si chimistul par a fi perechea perfecta, spune politistul.
– Electricianul stia cum sa construiasca laboratorul, Iar chimistul putea sa produca clonazepam, substanta activa din Rivotril, spune Attila Meszar.
Productia medicamentelor poate fi foarte periculoasa. Gazele din incapere miroseau atat de puternic incat politistii au vomat sange, dupa incheierea actiunii, conform informatiilor politiei.




Chimistul, care tocmai isi facea treaba pentru ziua respectiva este arestat si incatusat imediat.
Cu capul plecat, in pantaloni scurti, tricou si slapi, este condus de politie afara din casa.
Casa este plina de chimicale, oale, pulberi si baloane de sticla. Etichete, ambalaje si flacoane stau de-a valma.
Cand politia termina de golit din casa materialul de proba, s-a facut deja seara tarziu.

In urmatoarele saptamani politia continua sa aresteze suspecti, unul dupa altul. Multi sunt soferi pensionati, fara antecedente penale.
La mai bine de o luna dupa actiunea politiei, echipa TV2 viziteaza casa alba cu poarta verde.
Chiar daca politia a indepartat materialele de proba din casa, mirosul chimicalelor a ramas in pereti.
– Asta este „Breaking Bad” din realitate, spune Attila Meszar si deschide o fereastra.
In serialul TV la care el face referire si care a ajuns foarte celebru, un profesor obisnuit de chimie confectioneaza droguri intr-un laborator improvizat. Vecinii nu aveau habar de cele ce se intamplau.
Attila Meszar conduce echipa TV2 intr-o camera mica, murdara.

Chiar daca politistul crede ca istoria are multe asemanari cu „Breaking Bad”, se diferentiaza totusi intr-un punt.
Personajele principale din serialul tv erau foarte preocupate de curatenie.
– Se vede ca podeaua nu este curata iar peretii sunt murdari. Sunt conditii, pur si simplu, dezgustatoare, spune Attila despre incapere.
El conduce echipa TV 2 mai departe intr-o incapere unde erau confectionate pastilele, si aici era mizerie.
– Aici faceau pastilele pe care oamenii le foloseau drept medicamente, spune Attila.
Pe flacoanele confiscate in Ungaria si in Norvegia, era acelasi numar de serie – scris cu litere mici intr-un patrat negru.

– Stim cu siguranta ca numarul de serie „E1048E1” este falsificat. Acel numar a fost acordat unei firme spaniole de medicamente in 2015, spune politistul.
– Deci au reusit sa insele pe toata lumea in felul asta?
– Da, cu succes. Pana acum, spune politistul.
Intr-o alta casa a electricianului, politia gaseste role mari cu etichete false cu logo si numar de serie.
Politia din Ungaria este de parere ca acest fapt dovedeste ca pastilele au fost produse in masa.

In Norvegia, 36 de persoane au fost deja condamnate, trimise in judecata, invinuite sau suspectate pentru complicitate cu reteaua de Rivotril. In aceasta saptamana, un cuplu norvegian a fost in instanta, trimis in judecata pentru vanzarea pastilelor in Norvegia si spalare de bani de ordinul milioanelor de coroane.
Chimistul a recunoscut faptele si a semnat declaratiile date la politie. El risca cinci ani de inchisoare. Patru alti capi ai retelei sunt in arest preventiv, invinuiti de complicitate.
Politia din Ungaria sustine ca „Lala” este capul retelei, el risca pana la 16 ani de inchisoare. El este arestat preventiv si nu doreste sa colaboreze cu politia.

Cel putin 10 milioane da pastile false de Rivotril au fost introduse ilegal in Norvegia, estimeaza autoritatea vamala.
Faptul ca vamesii au oprit Mercedesul negru la Svinesund in acea zi din 2019, a fost mai mult o intamplare.
Era ceva cu tablitele de inmatriculare din Germania atat de devreme de dimineata, intr-un sir de navetisti obisnuiti, care a batut la ochi.
Pentru Martine Jensen este un lucru deosebit ca efortul ei si al colegilor ei a contribuit la deconspirarea si destructurarea unei grupari infractionale de droguri.

– Am auzit ca astfel de droguri sunt confectionate intr-un garaj sau in alte locuri. Dar asta a fost mai rau decat am crezut, spune Martine, cand vede o inregistrare video din laboratorul din Ungaria.
Acum Martine are o incurajare in plus, dimineata, cand se echipeaza cu uniforma.
– Faptul ca un simplu control si o confiscare a unei cantitati de drog aici acasa poate opri o intreaga grupare da un boost pentru motivatie si la munca. Acest lucru se simte si mai important decat as fi crezut ca era.

Autori: Finn Erik Robstad si Simen Askjer, prezentare efectuata de Kristine Malde Lende Fotogragii: TV 2 si politia din Ungaria
sursa: TV2.no
Linkuri aditionale:
Politia norvegiana: https://www.politiet.no/aktuelt-tall-og-fakta/aktuelt/nyheter/2021/03/29/avdekket-og-stoppet-innforsel-av-rivotril/

Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator