Istoria Norvegiei (4)

Partea 4.

ERA VIKINGILOR

• Perioada: 800 – 1050

Navala de la Lindisfarne in Nordul Angliei, in anul 793 este socotita deseori a fi inceputul erei vikingilor, iar caderea lui Harald Hardråde in batalia de la Stamford Bridge in 1066 ca fiind ultima expeditie vikinga. Era vikinga initiaza ceea ce denumim „timpul istoric” din istoria norvegiana, prin asta intelegandu-se ca fiind preima perioada istorica pentru care exista surse scrise.

Sensul cuvantului „viking” este controversat. Poate insemna „o persoana care locuieste in Viken” (zona fiordului Oslo), dar si o persoana care locuieste intr-un vik (un mic golf format de linia coastei).

O premiza pentru expeditiile vikinge au fost corabiile cu panze, care faceau posibila navigarea unor distante maritime mari. Pe deasupra corabia vikinga putea sa navigheze rapid si nu avea chila coborata, ceea ce facea ca sa fie usor de navigat un sus pe rauri si sa fie poata trasa pe uscat.

O alta premiza pentru expeditii era surplusul de populatie. Au fost descoperite in jur de 2000 de conace si ferme din era vikinga si acestea marturisesc despre o puternica crestere in randul populatiei. O tehnologie mai buna facea posibila si cultivarea pamantului mai dificil. In unele locuri din regiunea Vestlandet era insa putin pamant agricol, drept urmare si oameni motivati sa gaseasca alte solutii.

O ultima premiza a fost aceea ca existau sefi de clanuri care aveau resursele si vointa de a echipa corabii vikinge, ceea ce am vazut ca exista de-a lungul coastei de vest. Multi din acesti sefi de clanuri aveau sclavi numerosi.

Societatea vikinga

Gospodaria / ferma

Cea mai importanta institutie pentru fiecare om din acea perioada era ferma sau gospodaria. Toti oamenii trebuiau sa apartina unei gospodarii. Gospodaria era o comunitate sociala dar, era de asemenea, si centrala din punct de vedere economic si al productiei, datorita faptului ca membrii ei munceau si traiau din surplusul agriculturii.

Gospodaria putea consta din cuplul casatorit, copiii acestora, friller (amante) cu copiii acestora, persoane inrudite cu cuplul casatorit, oameni de munca si sclavi. Cuplul casatorit avea prin definitie un statut liber, adica dreptul la proprietate, protectie din partea legii si dreptul la onoare. Pentru a se casatori si a infiinta o gospodarie, conditiile erau de a avea un statut de liber si cel putin o proprietate (deseori echivalentul a doua vaci). Acest aspect fiind legat si de dreptul al mostenire al copiilor in urmatoarea generatie.

Sclavii erau o parte importanta a fortei de munca; pana la o treime din populatie erau sclavi. Sclavii nu erau liberi, asta insemna ca nu aveau drepturi sau onoare si erau tratati ca proprietate.

Societate in retea

Societate vikinga a fost caracterizata de catre cercetatori ca fiind o societate a clanurilor, dar, tot mai des este denumita o societate a retelelor. Aceasta parere modificata vine partial datorita faptului ca sistemul de inrudire era bilateral, adica individul isi definea clanul atat pe partea tatalui cat si a mamei, astfel individul avea o relatie de inrudire pe ambele parti ale familei.

Pe deasupra, erau si alte legaturi sociale, pe langa familie, care aveau o influenta asupra retelei individuale. Casatoriile creeau noi relatii cu alte familii, la fel si obiceiul de a creste copiii altora sau de a se infrati la varsta adulta. Prieteniile prin daruri oferite reciproc puteau fi mai puternice decat legaturile de familie, pentru ca erau initiate din proprie vointa.

Pe langa casatorii, existau si acele relatii cu „frillele”. Frille puteau fi femei cu un statut social mai inferior decat cel al sotiei dar care traiau cu barbatul casei intr-o relatie asemanatoare casatoriei. Aceste relatii cu „frillele” creeau aliante intre familiile acestora si barbatul care o avea la sine. Un taran, de exemplu, putea sa isi faca un aliat puternic prin a-si plasa fiica ca „frille” la un sef de clan.

„Ting”, legi si solutionarea conflictelor

In era vikinga nu existau institutii juridice. Legile erau orale si se refereau la cazuri concrete: raniri, crima, incalcarea onoarei, mostenire, casatorie si proprietate.

„Ting” (consiliu/sfat) era insa o institutie importanta in societatea vikinga. Aceste institutii erau atat regionale (lagting) cat si locale (bygdelag) iar acolo oamenii se intelegeau in privinta legilor, le invatau, incercau sa solutioneze conflicte si isi onorau regii. In plus, aceste „ting”-uri erau locuri de intalnire sociale si economice, unde putea apare piete, se incheiau contracte de casatorie si se organizau concursuri.

Conflictele puteau fi solutionate prin plata unei amenzi sau prin declararea acuzatului a fi „fredsløs” – om fara drepturi. O persoana condamnata la pierderea drepturilor isi pierdea dreptul la protectie din partea legii si, in principiu, putea fi ucis fara ca familia lui sa primeasca o compensatie. Se pare ca nu plata unei amenzi pentru a compensa o defaimare sau o crima, in timp ce razbunarea era vazut ca o reactie legitima.

Cele mai mari instante „lagting” din acea vreme erau la Gulating si la Frostating.

Onoare si statutul social

Onoarea era importanta pentru statutul individului si a gospodariei in societate.

Onoarea era definita ca fiind valoarea pe care o persoana o area in propriii ochi si in ochii celor dimprejur. Trebuia sa dovedesti ca esti pregatit sa-ti aperi onoarea si sa raspunzi la o defaimare.

Onoarea in era vikinga este cateodata caracterizata drept un joc cu suma zero – exista o contitate constanta de onoare in societate si poti sa dobandesti onoare si statut doar prin a lua cuiva aceste lucruri. Aceasta caracteristica avea si un scop preventiv, in asa fel incat nu puteai defaima pe cineva si sa nu te astepti ca acea defaimare va avea represalii.

Legea Gulating ne explica: Cel care de trei ori nu a razbunat o defaimare, isi pierde drepturile si onoarea. Asta inseamna ca razbunarea era o parte importanta in mentinerea ordinii in societate.

Femeile eru deseori descrise a fi paznici ai onoarei. Se razbunau mai rar cu arma in mana decat barbatii , dar prin incitare puteau sa-si faca sotii sau alti membri de familie de sex masculin sa le apere onoarea, atat a lor cat si a familiei.

O caracteristica pentru societatea vikinga este ca onoarea femeilor nu era legata de sexualitate si virginitate in sine asa cum se intampla in alte societati. Idealul era totusi ca femeile sa nu aiba relatii sexuale sau sa se marite cu barbati care aveau un statut social inferior lor. In schimb capacitati precum generozitate, harnicie in gospodarie, capacitatea de a face ospete si sa nu suporte defaimarea lor proprie sau a familiei lor, contribuiau la cresterea statutului femeilor.

(va urma)

Sursa: Orning, Hans Jacob: Norges historie i Store norske leksikon på snl.no. Hentet 19. april 2021 fra https://snl.no/Norges_historie

Fotografia articolului: Osebergskipet i Vikingskipshuset. Foto: Kulturhistorisk museum

site: https://snl.no/Norges_historie