Istoria Norvegiei (6)

Partea 6.

ERA VIKINGILOR – partea 3.

perioada: 800 – 1050

Comert si economie

Comertul a fost important in acasta perioada si deseori este imposibil de trasat o linie distincta intre vikingi si negustori. Prada usoara a ispitit vikingi care cu alte ocazii au imbracat haina negustoriei. Comertul preconiza o anumita specializare prin care produse suplimentare provenite din industriile de baza puteau fi schimbate/comercializate pentru a obtine alte produse mai speciale.

Sapaturi arheologice in centrele de comert ale vikingilor, in Nord fiind vorba mai intai de Ribe, Birka, Haithabu si Kaupang, in Anglia York si in Irlanda Dublin, marturisesc despre mestesuguri si comert. Multe greutati pentru balante din mormintele de la Kaupang si Birka vorbesc despre faptul ca comertul se petrecea si in afara oraselor. Argintul era unitatea de masura a valorii in acele vremuri. Descoperiri ale unor fragmente de argint indica faptul ca s-a masurat greutatea. Dar, in comert era folosit si trocul, in mod obisnuit.

In Norvegia, Kaupang a fost cel mai important oras, intemeiat in jurul anului 800, probabil de catre regele danez Godfred, care este cunoscut din surse istorice scrise. Mai multe tipuri de marfuri erau transportate din Norvegia prin Kaupang, in special fier, tocile, steatita (tip de piatra moale). Ottar din Nordul Norvegei isi ducea marfurile din zona arctica prin Kaupang si apoi mai departe spre sud. Drumul comercial de-a lungul coastei poate sa fi contribuit la cresterea in influenta si putere a localitatilor Lade, in Trondheim si Avaldsnes pe insula Karmøy.

Marfurile de import includeau ceramica, care nu era produsa in Norvegia in timpul vikingilor, perle de sticla, podoabe, arme de calitate superioara si sclavi, chiar daca este dificil de documentat din sursele istorice importul sclavilor. Descoperirile din ultimii ani facute la un loc de comert de la Heimdalsjordet, in apropiere de Gokstadhaugen in Vestfold si un doc pentru ambarcatiuni descoperit la Børre, putin mai la nord, subliniaza importanta comertului pentru puterea sefilor de clanuri.

Tarile nordice par sa fi avut diferite sfere de interes. Oamenii din zona Suediei de azi au plecat mai mult spre est, asta insemnand spre Europa de Est a zilelor noastre. Printre altele, numeroase pietre cu inscriptii rune au fost descoperite la Uppland, marturisesc desre astfel de expeditii spre est. Descoperirile arheologice indica in mod special spre doua cai importante: una peste Ladoga-Onega, de-a lungul raurilor pana la Volga si mai departe spre Bulgar, iar a doua de-a lungul raului Dnepr pana la Marea Neagra si Bizant (imperiul roman de est).

Sursele istorice arabe arata ca „rus” (numele rusesc al oamenilor de provenienta suedeza) se ocupau cu negotul de piei, scalvi si sabi din Francia. Cu sine au dus acasa marfuri exotice, dar in primul rand argint – in cea mai mare parte sub forma de monede. Descoperiri numeroase de monede in Scandinavia marturisesc despre asta. Monedele descoperite, datate de la mijlocul anilor 800 pana la mijolcul anilor 900, sunt aproape in exclusivitate de origine kufi (araba). Dupa anul 970, importul de monezi kufi a incetat, iar argintul a provenit intr-o mai mare masura din minele de argint ale Germaniei de azi si din rezerva imensa a Angliei.

Descoperirile arheologice marturisesc atat despre comert, cat si despre diferite mestesuguri, precum obiecte de podoaba si textile. Din mormintele unor persoane importante se poate vedea ca perioada a fost expansiva si creatoare in ce priveste arta si mestesugurile. Au fost create noi stiluir (Borrestil, Jellingstil, Mammenstil si Ringerikestil) cu variatii ale ornamentelor animale in obiectele cioplite in lemn, podoabe si arta sculpturii.

Religie

Religia nordica era o parte importanta a societatii vikinge, dar religiile naturale nordice pot fi, pe buna dreptate numite amorale in sensul ca moralul nu intra in specialitatea lor. Rolul principal al zeilor era sa ajute, in primul rand cu fertilitatea pamantului si a oamenilor si, probabil, au avut un rol si in razboaie.

Relatiile interumane nu aveau intr-o masura mare vreo tangenta cu zeii. Zeii au ptere, dar nu erau judecatori peste oameni, nici nu le impuneau cerinte oamenilor in afara de ale aduce sacrificii si sa respecte locurile lor sfinte. Multe dintre sursele istorice scrise ale religiei norrone sunt scrise in perioada crestina, la sute de ani dupa increstinare dar, cu toate acestea dau totusi o impresie a unei societati cu putine dogme teologice si cu o mai mare pondere asupra povestirilor depsre zei (mitologia norrona). Acest lucru era tipic pentru societatile care nu foloseau scrierea si face mai probabila diferentierea modului de a intelege religia, atat in timp cat si in diferite regiuni ale Scandinaviei.

Societatea vikinga era o societate a rangurilor, unde sefii de clan erau persoane principale cand se faceau sacrificiile. Unii puteau fi mai apropiati de zeul Odin, altii de Tor sau Frøya. Volve, femei cu cunostinte speciale despre zei si destinul oamenilor puteau, de asemenea sa aiba un rol important in societate.

Gravurile funerare pot vorbi despre unele din aceste perceptii dar sunt dificil de pus in legatura in mod sigur cu izvoarele scrise despre mitologia norrona. Mormintele cu corabii ca de exemplu Oseberg si Gokstad pot da o impresie despre modul in care mortii urmau sa fie transportati in imparatia mortilor, dar sursele istorice vorbesc si despre faptul ca mortii ramaneau in movilele lor.

---

Sursa:

Bandlien, Bjørn; Solberg, Bergljot; Røvik, Sissel: vikingtiden i Store norske leksikon på snl.no. Hentet 22. april 2021 de pe site-ul https://snl.no/vikingtiden