Integrare

Amenzile si pedepsele penale din traficul rutier – tarifele 2022 (majorarea de la 1. 03.2022)

Scris de Daniel Solheim
Tarifele pentru incalcarile Codului Rutier 2022 – regimul de viteza.

Abaterile si incalcarile Codului Rutier pot duce si la puncte de penalizare pe permisul de conducere.

De ex.:

  • ai condus cu 66 km/h in zona de 50 km/h = 6000 coroane amenda + 3 puncte

Din Regulamentul privind pierderea dreptului de a conduce un autovehicul/retinerea permisului de conducere, reies urmatoarele durate de retinere a permisului / tap av førerrett:

limita de viteza 30 km/h

limita de viteza 40 km/h

limita de viteza 50 km/h

limita de viteza 60 km/h

limita de viteza 70 km/h

limita de viteza 80 km/h

limita de viteza 90 km/h drum expres

limita de viteza 90 km/h autostrada

limita de viteza 100 km/h autostrada

limita de viteza 110 km/h autostrada

In cazul unor circumstante agravante, de exemplu vizibilitate slaba sau conditii dificile de trafic, pierderea dreptului de conducere poate fi stabilita pentru incalcari mai mici ale regimului de viteza, decat cele care sunt prezentate in tabelele de mai sus.

(sursa: Regulamentul de pierdere a dreptului de conducere al unui autovehicul)

ATENTIE: VITEZA EXCESIVA IMPLICA, PE LANGA AMENDA CONTRAVENTIONALA, SI RETINEREA PERMISULUI DAR SI PEDEAPSA CU SENTINTA COMUNITARA SAU CU INCHISOAREA.

Mai jos tabelul cu limitele de viteza si intervalele in care intra in vigoare sentinta comunitara sau cu inchisoarea:

Conform reglementarilor in vigoare, la o viteza excesiva, de exemplu 130 de km/h in limita de viteza 70 km/h consecintele cumulate ar fi:

  • retinerea permisului pentru o anumita perioada
  • amenda contraventionala
  • pedeapsa cu inchisoarea (cu sau fara suspendare)
  • redobandirea dreptului de a conduce autovehicul in Norvegia prin proba practica la Statens Vegvesen.

CONDUCEREA AUTOVEHICULUI SUB INFLUENTA ALCOHOLULUI SAU A SUBSTANTELOR PSIHOACTIVE

Limita legala admisa in Norvegia este de 0,2 ‰ (0,2 la mie sau 0,2 promile)

In intervalul 0,2 ‰ si 0,5 ‰ se aplica amenzi standardizate, uneori cu retinerea permisului in cazul existentei unor circumstante agravante.

Intervalul 0,5 ‰1,2 ‰ se aplica amenda si pedeapsa cu inchisoarea (cu sau fara suspendare), si retinerea permisului, vezi tabelul mai jos.

Pentru alcoolemie peste 1,2 ‰ se aplica amenda si inchisoarea cu executare si retinerea permisului.

Pedepsele pentru conducerea sub influenta alcoolului sunt mai severe in cazul recidivei.

De asemenea, atat dosarele legate de viteza excesiva cat si cele privind conducerea sub influenta alcoolului sau substantelor psihoactive, sunt dosare penale, adica vor apare pe cazierul juridic, cu posibile implicatii privind dreptul definitv de sedere sau obtinerea cetateniei norvegiene.


Atentie: Amenzile pentru folosirea telefonului mobil in timpul mersului au crescut!

De la 1700 coroane amenda + 2 puncte de penalizare (in 2020), amenda a crescut la 5000 coroane + 3 puncte de penalizare (2022).

Incepand de la 1. martie 2022, amenda a crescut si mai mult: 7450 coroane + 3 puncte de penalizare.


Punctele de penalizare de pe permis:

8 puncte de penalizare pentru o perioada de 3 ani = permisul se retine pentru 6 luni.

  • asta inseamna ca daca acumulezi 8 puncte de penalizare in cursul unei perioade de 3 ani, iti pierzi permisul de conducere pentru o perioada de 6 luni.
  • daca esti amendat pentru mai multe abateri concomitente, esti penalizat cu numarul de puncte de penalizare cumulate pentru toate abaterile. Dupa ce ai 4 puncte de penalizare, ti se trimite o sesizare in scris.
  • Atentie: Numar dublu de puncte de penalizare pentru persoanele care detin permis de conducere cu perioada de proba!
    • soferii aflati in perioada de proba vor trebui, pe deasupra, sa dea examenul de conducere din nou, inainte de a putea circula. Alti soferi redobandesc dreptul de conducere dupa 6 luni.

Amenzi si puncte de penalizare pentru alte incalcari si abateri din Codul Rutier:
  • vorbitul la telefon mobil cand acesta este tinut in mana, tastare si „surfing” – accesarea internetului in timpul mersului: 7.450 + 3 puncte
  • nerespectarea culorii rosii a semaforului: 7.450 + 3 puncte
  • neacordarea prioritatii: 7.450 + 3 puncte
    • de exemplu: neoprirea la indicatorul „STOP”, neacordarea prioritatii de dreapta sau pietonilor pe trecerea de pietoni
  • depasire ilegala: 7.450 + 3 puncte
    • pe dreapta, imediat inainte de sau in intersectie, in locuri in care vizibilitatea este limitata de curba, panta, etc
  • nementinerea distantei regulamentare fata de autovehiculul din fata: 7.450 + 3 puncte
  • intrarea cu autovehiculul in zona nepermisa; 4.450 + 3 puncte
    • trecerea peste linia continua, pe trotuar, banda pentru biciclisti, drum pietonal
  • conducerea unui ciclomotor / unei motociclete al carei motor a fost modificat: 6.000 + 3 puncte
  • pasager cu varsta sub 15 ani neasigurat cu centura de siguranta: 2.500 + 2 puncte

Abateri si incalcari fara puncte de penalizare pe permis:
  • conducerea autovehicului fara utilizarea centurii de siguranta: 1.500 (valabil si in autobuze in care scaunele pasagerilor sunt prevazute cu centuri de siguranta)
  • nerespectarea indicatoarelor de circulatie – 6.000
    • utilizare neregulamentara a benzii pentru transport in comun/benzii pentru utilizare comuna
    • accesul interzis
    • nerespectarea sensului unic de deplasare
    • nerespectarea directiei obligatorii de mers
    • nerespectarea indicatorului interzisa virarea la stanga/dreapta
    • intrarea in zona pietonala
  • mersul fara semnalizare, fara lumini, utilizarea neregulamentara a luminilor, defectiuni la faza I sau faza lunga, mersul fara a avea suficienta vizibilitate (parbriz inghetat sau murdar), prea multe persoane in autovehicul, mersul in teren natural si pe drum care nu este deschis accesului public: 2.800
  • mersul cu un autovehicul cu greutate maxima admisa sub 3,5 tone, al carui frana de mana nu functioneaza: 2.800
  • mersul cu un autovehicul cu greutate maxima admisa peste 3,5 tone, al carui frana de mana nu functioneaza: 5.750
  • lipsa tablitelor de inmatriculare: 2.800
  • conducerea unui autovehicul care nu poate circula regulamentar cu cel putin 40 km/h pe autostrada sau drum special: 1.850
  • conducerea unui autovehicul echipat cu anvelope cu cuie in afara sezonului: 1.000
    • conducerea unui astfel de autovehicul fara plata taxei (Oslo, Bergen, Trondheim, Stavanger): 750
  • conducerea unui autovehicul cu anvelope uzate, sub limita admisa: 1.000 (pentru fiecare anvelopa)
  • lipsa permisului, talonului, triunghiului reflectorizant in timpul conducerii sau conducerea fara vitezomentru sau cu vitezometru defect: 500
  • lipsa unei asigurari pentru autovehicul: 150 /zi (pentru autovehicule personale)

Pedeapsa alternativa cu inchisoarea

  • in cazul aplicarii unei amenzi se impune o pedeapsa alternativa in cazul in care amenda nu este platita:

amenzi pana la 4.000 = 3 zile de inchisoare

amenzi pana la 5.000 = 5 zile de inchisoare

amenzi pana la 6.500 = 7 zile de inchisoare

amenzi pana la 7.000 = 11 zile de inchisoare

amenzi pana la 10.500 = 15 zile de inchisoare

amenzi peste 10.500 = 20 zile de inchisoare


surse:

https://www.politiet.tips/bsatser

https://lovdata.no/dokument/SF/forskrift/2003-12-19-1660

https://www.bjonness.no/advokat/strafferett/trafikk-promille-forerkort/vanlige-straffer-for-kjoring-i-pavirket-tilstand/

Despre autor

Daniel Solheim

Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator

Lasă un comentariu