Azi, cu ocazia zilei de 1 Mai, un articol informativ despre activitatea sindicatelor din Norvegia si acest model necunoscut pana si norvegienilor.
– Frontfagsmodellen – este un mod de a negocia salariul. Sectoarele care fac afaceri cu strainatatea sunt primele care negociaza salariul. Apoi, celelalte urmeaza majoarea salariala convenita. Astfel putem mentine somajul la un nivel scazut, fara a afecta capacitatea industriei de a face concurenta strainatatii.
Roger Bjørnstad, economist, sef in cadrul sindicatului LO,
Astfel se negociaza salariile in Norvegia
Modul in care negociem salariile in Norvegia se numeste ”Frontfagsmodellen”. Dar cum functioneaza acest model, de fapt? Si de ce este acest model specific norvegian atat de important – si in viitor?
Ce este „Frontfagsmodellen”?
Acest model influenteaza dezvoltarea salariilor atat pentru angajatii din sectorul privat, cat si pentru cei din sectorul public. Modelul ne ofera castiguri substantiale si este insusi mizeul in modelul norvegian. Acesta continte faptul ca partile (cea care reprezinta angajatii si cea care reprezinta angajatorii) negociaza in fiecare an si ajung la un acord cu privire la majorarea salariilor si a conditiilor de munca pentru viata muncii in intregime. Acest model de negociere se numeste „Frontagsmodellen”.
Au angajatii de castigat prin modelul „Frontfagsmodellen”?
„Frontfagsmodellen” a contribuit la faptul ca Norvegia azi este o societate cu diferente mici, participare mare in campul muncii, somaj mic, servicii bune de bunastare si la faptul ca avem locuri de munca si firme cu un mare grad de capacitate de adaptabilitate si inovatie, fapt care le face sa fie competitive pe piata internationala.
Poate sa para ciudat ca angajatii norvegieni au de castigat prin faptul ca LO (Uniunea nationala a sindicatelor angajatilor) colaboreaza cu sindicatul care reprezinta interesele angajatorilor , NHO, cand luptam pentru drepturile angajatilor. Dar tocmai aceasta colaborare este cea care ne asigura posibilitatea de a uniformiza diferentele si de a dezvolta viata muncii si a afacerilro. Astfel, „frontfagsmodellen” asigura angajatilor norvegieni o crestere salariala rezonabila, in acelasi timp in care firmelor nu li se impun cheltuieli insuportabile.
Cine negociaza?
Industria este ceea ce denumim „frontfaget” – adica sectorul frontal. Pentru ca competivitatea companiilor norvegiene este decisiva in mentinerea locurilor de munca din Norvegia, primii care negociaza sunt anagajatorii si angajatii din industria expusa la competitia cu strainatatea. Rezultatele acestor negocieri pun cadrul pentru negocierile dintre angajatori si angajati in celelate sectoare ale vietii muncii.
De ce negociaza industria expusa la competivitate intotdeauna prima?
Industria expusa la competivitate, pe plan international, contine acele companii norvegiene de export care sunt expuse la o competitie foarte acerba, in special din strainatate, care nu pot decide pretul produselor pe cont propriu. Acesta este motivul pentru care este un aspect decisiv ca angajatii si angajatorii din industrie, care au de-a face cu cea mai puternica concurenta din strainatate, sa ajunga la un consens cu privire la o crestere salariala acceptabile pentru angajati, care sa nu scada puterea de competitie a firmelor din industrie pe piata externa.
Ce se intampla daca cresterea salariala in Norvegia devine prea mare?
„Frontfagsmodellen” asigura pastrarea beneficiilor de bunastare, a locurilor de munca si bunastarea economica pe care o avem in Norvegia. Industria expusa la competitia externa are o mare importanta pentru cresterea economica si pentru veniturile Norvegiei, care au efecte sub forma numarului de locuri de munca din industrie in Norvegia. De asemenea, si veniturile statului sunt strans legate de veniturile din export realizate de aceasta industrie aflata intr-o continua competitie, venituri care au importanta pentru amploarea beneficiilor de bunastare la care au acces angajatii.
In cazul in care o crestere salariala prea mare duce la faptul ca industria norvegiana nu mai este in stare sa concureze cu firmele straine, care au un cu totul alt nivel de salarizare decat il avem aici in Norvegia, asta va insemna mai putine locuri de munca aici, si ca veniturile care urmeaza a fi impartite in societate vor fi mai mici. Asta inseamna ca si cresterea salariala pentru cei care lucreaza in sectorul public trebuie sa scada, in timp. Pe langa aceasta, suma veniturilor realizate de stat este mai mica, ceea ce, mai departe, ofera mai putini banii pentru finantarea beneficiilor comne de bunastare.
De ce influenteaza conditiile de salarizare din industrie si dezvoltarea salariilor din sectorul public?
In urma pandemiei, discutiile legate de majorarea salariilor pentru anumite meserii au luat amploare. Dar motivul pentru nivelul inalt de bunastare si nivelul redus de somaj pe care le avem in Norvegia este tocmai acela ca invatatorii, asistentii medicali si alte grupuri de meserii critice pentru societate din sectorul public, accepta ca salariul lor sa fie guvernat de rezultatul negocierilor din sectorul industria.
Marimea tortului economic care se importe in mod egal intre toti angajatii din Norvegia, prin rezultatul final al negocierilor, este decisa prin marimea veniturilor obtinute de firmele norvegiene.
Norvegia este o tara mica. De aceea suntem dependenti de a ne vinde marfurile in strainatate pentru a putea mentine nivelul de productie si numarul de locuri de munca. O mare parte din cresterea salariala care se imparte prin acordul final, depinde, cu alte cuvinte, de puterea competiva a industriei norvegiene si ca aceasta sa nu fie slabita. Daca ea devine mai slaba, scad veniturile Norvegiei iar tortul economic care se importe intre angajatii din sectorul privat si cel public devine mai mic.
De ce sunt avantajate toate grupurile de meserii prin alegerea modelului „frontfagsmodellen”?
Pentru unele grupuri de meserii poate fi tentant si ceara o crestere mai mare a salariului, decat alte grupe. Vedem aceste tendinte in discursul public acum. Toti nu pot insa, sa primeasca mai mult decat altii, pentru ca intreaga creare de valoare economica din Norvegia este cea care impune directivele pentru cresterea totala a salariilor, care poate fi impartita la toti angajatii. Daca o grupa de meserii obtine o crestere salariala mai mare, asta poate insemna ca alte grupuri vor obtine, la randul lor, o crestere mai mica.
A renunta la „frotfagsmodellen” ar insemna slabirea puterii de competitivitate a industriei norvegiene si cresterea diferentelor salariale in sectorul public. Pentru ca acel tort economic nu creste, chiar daca unele grupe cer o parte mai mare din el. Daca unii primesc o crestere salariala mai mare decat altii, in acelasi timp altii vor trebui sa primeasca mai putin, pentru ca, matematic, calculul sa fie corect.
Este just acet model?
Contractele colective de munca la nivel national si negocierile la nivel central, pun premizele pentru ceea ce numim coordinarea constructiei salariale, ceea ce insemana ca cresterea salariala este aproximativ uniforma in toata viata muncii. Asta inseamna ca partile au in vedere puterea totala de competivitate a economiei norvegiene atunci cand negociaza.
Prin urmarea cadrului frontfag, toate locurile de munca norvegiene si firmele norvegiene au avut posibilitatea sa participe la cresterea productivitatii si a salariilor in industrie. Frontfagsmodellen a asigurat, in acest fel, faptul ca toti angajatii sa ia parte la cresterea inalta a productivitatii din industrie. De asemenea si grupurile de meserii din sectorul privat
dezvoltarea salariilor
Cresterea salariala pentru angajatii din sectorul public din Norvegia este mai mare decat in late tari. Din 2007 pana in 2018, perioada pentru care avem date, cresterea salariala a fost de pana la 45%. Cu exceptia Germaniei, care a avut o epoca de aur in acea perioada, angajatii din sectorul public din toate celelalte tari au avut o crestere salariala mai mica decat in Norvegia. Meritul pentru pozitionarea Norvegiei il are Frontfagsmodellen. Atat pentru marea crestere economica pe care am inregistrat-o cat si pentru faptul ca si angajatii din sectorul public s-au bucurat de ea.
De aceea ar trebui sa devii membru al unui sindicat
Conditia ca modelul norvegian sa functioneze este un grad inalt de participare, atat de partea angajatilor cat si de partea angajatorilor. In Norvegia avem un procentaj relativ inalt de organizare sindicala, in comparatie cu alte tari. Numarul membrilor de sindicata este un element puternic cand sindicatul LO vorbeste in numele angajatilor in cadrul negocierilor. Ca membru in LO, faci parte din cea mai mare organizatie sindicala pentru angajati din Norvegia si, in acest fel, contribui la faptul ca putem fi si mai puternici in munca noastra pentru o viata a muncii decenta si buna pentru toti.
(apasa butonul)
Care sunt alternativele fata de modelul actual?
Alternativa fata de modelul „Frontfagsmodellen” este ca fiecare grup de meserii sa negocieze salariul separat.
Astfel, firmele care castiga bine si nu au concurenta in strainatate vor putea sa isi mareasca salariile pentru a atrage cei mai buni angajati in colectivul lor.
Pentru ca firmele care fac afaceri in strainatate sa isi poata pastra angajatii, acestea vor trebui sa isi mareasca, la randul lor, salariile.
Cand salariile acestora cresc, firmele vor trebui sa majoreze preturile produselor pe care le ofera. Atunci, populatia alege sa cumpere mai ieftin de la producatori straini.
Astfel vin mai putini bani in tara, iar Norvegia pierde venituri importante. Cu mai putine venituri, trebuie sa scada si salariile.
In Norvegia, fara ”Frontfagsmodellen” am fi pierdut, cu alte cuvinte, multe din beneficiile pe care le avem acum. De exemplu cinci saptamani de vacanta, servicii sanitare accesibile, ajutor economic in caz de boala si o societate in care toti sa aiba un salariu din care sa poata trai.
sursa: Landsorganisasjonen / Sindicatul national LO
Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator
