Acesta este numele unui magazin de produse românești deschis recent in Norvegia, orașul Strømmen. Doar citindu-i numele simți deja că te gândești la orașul tău natal și mai ales la gusturile din perioada copilăriei. Noi am vrut sa aflăm mai multe despre cei care au avut curajul să deschidă un magazin de produse alimentare de import intr-o perioada foarte dificila afectata de loock-down și de restricții severe din partea autorităților norvegiene.
Mircea a venit in Norvegia din 2007 si are doi copii din prima casatorie. Larisa a venit aici din 2014 iar in urma cu trei ani s-au casatorit.
Larisa si Mircea sunt cei care au pus bazele acestui magazin pornind de la ideea parintilor lui Mircea. In momentul actual ei sunt singuri importatori legali din Romania in ceea ce priveste importul de produse alimentare, iar magazinul are toate aprobarile necesare pentru functionare. Mircea se autocaracterizeazaca fiind o persoana spontana cu initiativa, iar despre jumatatea lui, Larisa, spune ca este persoana structurata care il sustine in toate demersurile lui.
Ideea magazinului au avut-o de ceva timp dar a inceput sa prinda contur in momentul in care au aparut problemele in grupul romanilor stabiliti in Norvegia datorita faptului ca firmele de transport care aduceau pachete din Romania, cele mai multe continand produse alimentare, au inceput sa fie oprite la vama iar produsele confiscate datorita faptului ca nu aveau actele puse la punct, nu erau platite taxele vamale sau transportul alimentelor nu era conform reglementarilor legale.
El povesteste că a fost nevoie de multă muncă și de multă răbdare ca să se pună la punct cu toată legislația necesară pentru a deschide un magazin dar și pentru a putea importa produsele din România. Prima mare provocare a fost datorita birocratiei din Romania, pe partea de export, si, pe partea de import in Norvegia.
Norvegia nefiind parte din UE a fost nevoie de mult mai multa documentatie datorita faptului ca Mattilsynet, institutia care protejeaza consumatorii norvegieni, vrea sa se asigure ca toate produsele importate in tara sunt de cea mai buna calitate si sunt tranportate in conditii optime. Regulile internationale privind transportul produselor de export-import nu permit transportul cu masina privata.

Pentru obtinerea tuturor actelor si acreditarilor in plina pandemie a fost nevoie de deplasari in Romania pentru a pune la punct toate detaliiile acestei afaceri, dar si pentru a gasi colaboratori, transportatori si furnizori, care sa le fie reali parteneri in aceasta afacere. In Romania au gasit o singura firma care indeplinea toate conditiile pentru a putea transporta produsele in Norvegia.
Procedura de import aici nu este simpla. La sosirea unui transport ei trebuie sa anunte vama si Mattilsynet cu 24 de ore inaintea sosirii transportului, trebuind sa informeze in detaliu despre ce fel de produse este vorba, greutate, si alte informatii solicitate de aceste institutii. In cazul in care autoritatile sesizeaza nereguli, aceast lucru are drept consecinta confiscarea marfurilor.
Toate cheltuielile de achizitie a produselor, plati vamale, plati transport, se regasesc in pretul fiecarui produs. Deci, daca cineva crede ca anumite produse sunt mai scumpe, raspunsul este ca pretul produselor reflecta taxele de import si de transport impuse de lege, produsele sunt fabricate si ambalate special pentru a putea fi exportate din Romania si importate in Norvegia, iar acest lucru garanteaza calitatea produselor si implicit siguranta cumparatorilor.
Mircea subliniaza ca ei aveau deja o anumita experienta in ce priveste importul datorita primei lui afaceri, dar totusi provocarea a fost mare si deloc usoara, amandoi fiind oameni ocupati care isi doresc sa aiba afaceri solide si de incredere. Iar asta nu este un lucru usor. Totul necesita multa munca, perseverenta si binenteles implicare din partea amandurora.
Magazinul are intrarea la strada principală cu o vitrină mare in care stau la vedere două manechine imbrăcate în port național românesc care iți dau un sentiment de mândrie și te fac să te simți ca acasa, in România. Aici se pot găsi sortimente variate de brânzeturi, slănină, șuncă, conserve, zacuscă, dulcețuri, cozonaci, dulciuri, tăiței de casă, iar lista poate continua. Brusc te simți teleportat instantaneu pe meleagurile mioritice, mai ales că esti întâmpinat la intrare cu un călduros salut românesc. Ideea celor doi intreprinzatori este ca, pe langa produsele romanesti, sa puna la dispozitia celor ce le trec pragul si o bucatica de istorie si traditii romanesti.
Nu vin doar romani la acest magazin. «Vin si diverse alte natii cum ar fi polonezii, bulgarii, lituanienii» iar acest lucru este un semn bun care ii incurajeaza sa continue.
Totusi tinerii sunt constienti de faptul ca in primele luni nu vor avea nici un fel de profit, dimpotriva, in prima saptamana au lucrat pe minus datorita taxelor de import platite la intrarea produselor in tara, taxe care sunt destul de mari si variaza de la un produs la altul. Branza, de exemplu, este impozitata cu 277 %. Impozitele sunt mari deoarece statul norvegian isi protejeaza producatorii locali, ceea ce este de apreciat pana la urma, nu?
In plus, fiind la inceput de drum, ei stiu ca nu vor reusi sa vanda atat de mult incat sa reuseasca sa acopere cheltuielile. Pentru cumparatori e important sa stie ca pretul produselor reflecta taxele de import si de transport impuse de lege, dar si ca acestea garanteaza ca produsele sunt transportate in conditii care asigura calitatea produselor si implicit siguranta cumparatorilor.

Mircea si Larisa sunt oameni intreprinzatori care mai au o firma care se ocupa cu importul din Romania a produselor de tamplarie PVC, aluminiu si lemn usi, ferestre, jaluzele, scari, precum si de montarea acestora. Cu toate ca ei aveau deja o experienta acumulata in ceea ce priveste importul, a fost un drum anevoios in care cei doi tineri au avut de invatat, cum s-ar spune «pe pielea lor», tot ce au nevoie pentru functionarea si aprovizionarea unui magazin de alimente de import.
Ei importa tot ceea ce inseamna tamplarie PVC, aluminiu si lemn din Romania, produsele fiind foarte bune calitativ si la preturi accesibile, clasa energetica la geamuri si usi fiind superioara. Mircea vorbeste cu mandrie de faptul ca romanii produc lucruri de buna calitate, de aceea el doreste sa le faca cunoscute si aici in Norvegia.
In privinta planurilor de viitor, Mircea si Larisa au o idee foarte clara. Ei doresc sa mentina conceptul de magazin tot la 50 de metri patrati iar primele sase luni de zile sunt dedicate fazei de testare a magazinului «Dor de casa», acest fapt datorandu-se celeilalte afaceri a tinerilor prin care ei vor sa sustina financiar magazinul pana acesta devine de sine statator.
Au primit foarte multe semnale ca si altii ar dori sa deschida acest tip de magazin alimentar cu produse romanesti. De aceea ei se gandesc sa dezvolte o afacere tip franciza care sa poata fi preluata si de alti romani intreprinzatori, acestia primind cum s-ar zice, afacerea la cheie.
Mircea isi mai doreste sa infiinteze pe viitor o comunitate a intreprinzatori din Norvegia, unde acestia sa poata discuta problemele si provocarile pe care le intampina, sa gaseasca o modalitate legala de a avea consultanta juridica accesibila pe partea de contracte si nu numai, de a impartasi informatii valoroase si de a gasi noi oportunitati de afaceri. Modelul de comunitate al intreprinzatorilor l-a luat din Romania. Acolo a avut sansa sa poata vedea cum functioneaza o asemenea entitate si ce fel de sprijin primesc membri comunitatii din partea avocatilor si juristilor care sunt afiliati. Ca sa nu mai vorbim de avantajele obtinute din schimbul de informatii, care este de fapt, cea mai importanta resursa.
Mircea si Larisa sunt preocupati de propria lor dezvoltare. Le place sa aiba provocari noi care sa-i scoata din propria zona de comfort si sa se automotiveze sa persevereze si sa-si autodepasesca limitele.
Si binenteles sunt deschisi la feedback-urile din partea clientilor care le-au trecut pragul. Asa vor putea sa se dezvolte si sa indrepte eventualele lucruri care ar fi de indreptat. Fiind la inceput de drum isi doresc sa se perfectioneze ca, in final, sa poata avea un magazin care sa satisfaca cerintele clientilor.
Noi le dorim mult succes in viitor si ii vom urmari in continuare cu mare interes, atat in ce priveste afacerile lor cat si pentru a mai cumpara cate o bucatica de Romanie, asa, de gust.
Pagina de Facebook este: https://www.facebook.com/dordecasano
Adresa magazinului este: Strømmveien 66A, Strømmen
Telefon: 463 82 561

Sotie, mama, asistent medical generalist, jurist, contributor si forta motrice cu multe idei interesante