La un pas de moarte
– Imi spuneau in fata: „Du-te si spanzura-te, grasul naibii. N-ai nici un motiv sa traiesti”.
Batausii stau in cerc in jurul lui Sander, la doar 14 ani.
Il imping. Il improasca cu picioarele. In fiecare pauza incearca sa evadeze. Sa gaseasca o ascunzatoare.
Dar batausii il gasesc. De fiecare data.
Cu un an inainte a inceput chinul lui, cu lucruri mai mici.
El facuse la fel ca toti ceilalti. Juca fotbal, mergea cu schiurile, se juca jocuri pe calculator.
Dar in tranzitia de la scoala primara la gimnaziu s-a intamplat ceva in capul lui Sander.
Comentariile
Se simte un pic mai corpolent decat ceilalti baieti din clasa si cei de la echipa de fotbal.
Unele mici comentarii, pe ici pe colo, declanseaza niste cercuri de gandire din care el nu mai este in stare sa iasa. La sfarsitul clasei a 8.a situatia scapa de sub control.
O gasca din clasa a 9.a a inceput sa comenteze filmuletele lui de pe Youtube. Nu dureaza mult pana acestia incep sa-l agaseze in curtea scolii.
Comentariile lor acopera si intuneca mintea lui Sander.
„Imaginea mea de sine era pe cale sa fie distrusa. Atunci am inceput sa mananc mai putin”
– Sander Tørnby Høyer
Rezultatele au fost imediate. La fel si raspunsul.
„Wow, arati bine”. „Te-ai transformat de-a binelea”.
– Imi amintesc ca ma gandeam: „Da, este bine ca arat bine, dar acum vreau sa reduc si mai mult din greutate”. Mi se parea ca cu cat sunt mai slab, cu atat aratam mai bine.
Tonul batausilor s-a schimbat brusc.
– Acum eram prea slab. Strigau dupa mine ca sunt un schelet. Ca nu voi avea niciodata muschi.
Isi manca unghiile
Cand a venit vacanta de vara, s-a decis sa le demonstreze batausilor de ce este in stare. Vroia sa faca muschi. Sa fie puternic. Musculos.
In schimb, se intampla exact opusul.
– Deveneam tot mai slab. De fapt, nu mancam mai nimic. Am trecut de la a reduce o portie de mancara la a nu manca nimic, deloc.
Datile cand era nevoit sa manance, de exemplu cand era la vreo masa de familie, devenise un expert in a-si ascunde posedarea lui.
– Eram terorizat de calorii.
Greutatea lui a scazut vertiginos dar el se simtea gras de fiecare data cand se privea in oglinda.
Senzatia de foame era extrema. Tot timpul.
„Imi mancam unghiile. Unghiille mele erau atat de urate, pentru ca le rodeam tot timpul.”
– Sander Tørnby Høyer
Sander descrie vacanta de vara de dupa clasa a 8.a ca fiind al naibii de grea.
– Nu mai aveam nimic ca rezerve in corp. Doream sa ma antrenez mult, dar de fiecare data cand incercam simteam ca ametesc deja dupa primele cinci minute. Beam doar apa. Asta m-a tinut in viata.
Pe parcurs a observat ca inima lui a inceput sa se comporte altfel. Durerile de burta au inceput sa apara din cand in cand.
Fotografia
Spre sfarsitul vacantei de vara, parintii erau disperati. In opt saptamani, greutatea lui Sander scazuse de la 64 de kilograme la doar 37.
L-au rugat in repetate randuri sa manance. Sander vede ca familia lui este stresata de situatie. Il doare acest lucru.
Cu toate acestea, nu poate face nimic. „Demonii” din capul lui par de neinvins.
Acum, mama lui este ingrijorata de viata fiului ei.
Ea ii face o poza in timp ce este imbracat doar in indispensabili. Oare el nu poate sa inteleaga cat de slab e?
– Iti aduci aminte ce te-ai gandit cand a fost facuta poza?
– Da, imi aduc aminte. Si isi aduc aminte si cei din jurul meu. Cand ii arat mamei poza acum, isi aduce aminte foarte bine ce am spus atunci: „Ah, arat asa de gras. Trebuie sa slabesc.”
A fost dus la medic. Ceea ce i-a spus medicul, nu va uita niciodata.
„Medicul mi-a spus ca eram aproape de moarte.”
– Sander Tørnby Høyer
Valorile din sange incepusera sa se deterioreze. Peste putin timp, organele ar fi inceput sa cedeze.
Azi i se pare o nebunie cand se gandeste ca a ajuns atat de departe.
– In special pentru ca toata viata mi-a fost frica de moarte. Este oarecum incredibil ca m-am pus impotriva mea insumi in felul acela.
– Era o problema pe care o aveau doar fetele
Mesajul brutal al medicului a fost punctul de turnura in istoria lui Sander si a anorexiei.
– Am dezvoltat rapid o forma de anorexie, dar am scapat de ea in timp record. Imi aduc aminte ca psihologii spuneau ca nu au mai vazut asa ceva. Ajunsesem la greutatea normala pentru varsta mea dupa aproape un an.
Cinci ani au trecut de la acea vacanta pe care Sander nu o va uita niciodata.
El si-a povestit istoria intr-un articol publicat in Romerikes Blad si este clar in legatura cu motivul pentru care este atat de important pentru el sa-si povesteasca experienta.
– Este un subiect tabu. Cand m-am imbolnavit, ma gandeam ca nu poate fi anorexie. Anorexie era ceva ce doar fetele puteau avea, ma gandeam eu. Este important ca oamenii sa vada ca ambele sexe pot avea probleme cu anorexia.
El descrie presiunea care se pune pe infatisarea corpului in 2022 ca fiind extrema.
– Vanatoarea dupa corpul perfect a mers prea departe, spune el.
– Si e tot mai mult. Retelele sociale sunt in mare parte motivul principal. Oamenii alearga dupa o infatisare care este imposibila. Alearga dupa idealuri nesanatoase. Asta a fost si ceea ce mi-adat si mie primul impuls.
Azi, Sander se bucura sa ii ajute si pe altii. Studiaza fizioterapie la OsloMet si se ocupa de canalul lui pe YouTube.
Unul din filmele postate de el, in care el arata cum s-a antrenat dupa boala, are peste 2 milioane de vizionari.
– Ceea ce este fain cu filmul, este ca primesc raspunsuri de la oameni care trec prin aceeasi situatie ca mine.
– Cand eram cel mai jos si am recunoscut ca sunt bolnav, obisnuiam sa ma uit la astfel de videouri. Imi aduc aminte ca am fost foarte motivat. Ma uitam la unul dintre ele de mai multe ori pe zi.
– Oamenii cred ca ceea ce am facut eu este imposibil
Antrenamentele au insemnat foarte mult pentru el. Acum el se antreneaza de 6 – 7 ori pe saptamana.
– Mi-am pus un target enorm de dificil, dezvaluie el si zambeste.
Sander a inceput cu bodybuilding. Un plan foarte minutios, pe mai multi ani, a fost pus la punct.
Foto: Aleksander Myklebust / TV2.
– Peste trei – patru ani voi sta, sper, pe o scena si voi concura. Ma antrenez foarte dur si sunt bine monitorizat de persoane de specialitate.
– Multi cred ca tulburarile de nutritie inca mai sunt in capul meu, dar eu ma antrenez doar din motivatie. Imi place.
El mai spune ca mai sunt unii care il vorbesc pe la spate si care refuza sa creada ca transformarea sa fizica, realizata de el este „curata”.
– In acelasi timp o iau ca pe un compliment. Ei cred ca eu folosesc ceva – ca ceea ce am facut eu este imposibil. Inainte eram preocupat de ce credeau oamenii despre mine, dar acum imi bag picioarel in ce cred altii. Si e o senzatie placuta.
– Singurul lucrul nasol cu asta este ca isi bat joc de munca pe care am depus-o. Eu nu am folosit steroizi.
– Ti-a fost teama vreodata ca tulburarile de nutritie ar putea reveni?
– Multi imi adreseaza aceasta intrebare, dar raspunsul este nu. Nu mi-e frica. Am inteles, din fericire, destul de devreme ca sunt foarte bolnav. A fost o senzatie foarte ciudata pentru mine sa vad oameni la varste de 60 – 70 de ani care au avut probleme toata viata. Asta m-a facut si mai hotarat ca eu sa nu imi distrug viata.
sursa: TV2.no
Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator
