Știri

Alerte de inundații în mai multe locuri: Este cod roșu în Viken și Innlandet!

Scris de Daniel Solheim

15 din stațiile de măsurare ale NVE arată miercuri niveluri ale apei echivalente cu inundații care se întâmplă odată la 50 de ani. Nivelul apei pe cursul râului Drammen (zona care include atât ape curgătoare cât și lacuri) poate crește cu 1 până la 3 metri în următoarele zile: – Situație foarte gravă!

Bromma: reporterul VG a fost luat de un șofer de camion și transportat înapoi la Rv 7 Foto: Helge Mikalsen / VG

Rezumat:

  • Așa cum se prezintă situația în acest moment, Viken și Innlandet sunt regiunile care vor fi cel mai grav afectate de inundații în următoarele zile
  • 13 din stațiile de măsurare ale NVE arată niveluri de inundații care se întâmplă odată la 50 de ani
  • Nivelul apelor în râul Drammen și Mjøsa vor crește
  • Oamenii care locuiesc de-a lungul râului Lenaelva în Østre Toten în Innlandet s-au strâns ca să observe acest fenomen rar

Măsurătorile efectuate de NVE sunt prezentate într-un grafic pe care VG îl poate publica în colaborare cu publicația Bergens Tidende.

Situația debitului de apă în timp real și zonele afectate de inundații (Bergens Tidende)

Graficul punctelor de măsurare a nivelului apelor (NVE) pe site-ul VG și Bergens Tidende (click pe imagine pentru a viziona întreg graficul)

– Un nivel al apelor care este atins odată la 50 de ani este un lucru rar. Ceea ce vedem acum este foarte grav, spune Elin Langsholt (NVE).

– Vedem că multe din stațiile de măsurare indică niveluri foarte mari, adaugă Langsholt.

Frank Skinstad este, din fericire, echipat cu cizme și umbrelă acum când drumul spre casa sa este acoperit de ape. Foto: Naina Helen Jåma / VG

Cotele apei pe cursul râului Drammen sunt așteptate să crească în următoarele zile între 1 și 3 metri.

Vârful de inundații va fi atins, probabil, joi sau vineri, potrivit NVE.

Cotele apelor în lacuri, râuri și pâraie pe cursul râului Drammen cresc.

Municipalitatea Drammen ia acum măsuri de prevenție împotriva inundațiilor în fosta municipalitate Nedre Eiker, având în vedere cantitățile mari de apă care vor coborî pe albia râului Drammen.

Au fost montate paravane de protecție marți după-amiază în Krokstadelva în municipalitatea Drammen.

Paravane de protecție împotriva apelor au fost montate în zonele în care de obicei apele ies din albia râului. Foto: Municipalitatea Drammen.

Codul roșu de alertă pentru alunecări de teren este valabil până joi, dar în ce privesc inundațiile, codul roșu de alertă va fi menținut mai multe zile.

– Este cod roșu de alertă. Nu avem un cod mai puternic cu care să avertizăm, spune Erik Holmqvist de la NVE.

Lacurile Randsfjorden, Sperillen, Tyrifjorden și Krøderen sunt deosebit de expuse.

– Trebuie să ne întoarcem înapoi în 1910 pentru a avea prognoze asemănătoare pentru Ransfjorden, adaugă el.

De asemenea, și râurile din zonă sunt expuse la inundații. Nivelul normal al apei în râul Drammen la podul din Mjøndalen este de aproximativ 1 metru.

Prognozele indică faptul că nivelul apei ar putea ajunge până la 3,5 metri, a anunțat municipalitatea Drammen pe site-ul propriu.

Harta inundațiilor produsă de NVE: Inundațiile de 50 de ani sunt marcate cu roșu. (Captură de ecran / NVE).
– Oamenii trebuie să își pună bunurile la adăpost

Locuitorii din zonă sunt rugați să se pregătească pentru inundații.

Managerul de urgențe, Sten Petter Aamodt, le cere tuturor celor care locuiesc în zonele aflate în pericol din fosta municipalitate Nedre Eiker, să ia deja măsuri de precauție, atât pentru bunurile lor cât și pentru ei înșiși.

– Toți cei care locuiesc în zonele aflate în pericol de inundații ar trebui să-ți pună la adăpost bunurile. Dacă se ajunge la cel mai rău caz, nivelul apei ar putea crește până la 3,5 metri la punctul de măsurare de la podul Mjøndalen. Într-o asemenea situație, multe proprietăți vor fi afectate, spune Sten Petter Aamodt, manager de urgențe.

Risc mare de inundații în interiorul țării

Așa cum se prezintă situația în acest moment, partea de sus a comitatului Viken și comitatul Innlandet vor fi cele mai afectate în următoarele zile.

Este clar că vorbim de forțe mari ale naturii aflate în joc. Apa duce cu sine bușteni și crengi.

Alunecări de teren:

Acolo unde odată era șoseaua spre Lena, lângă Toten, Frank Skinstad stătea în apă până aproape de genunchi, marți după amiază.

Împreună cu câțiva vecini, el a ieșit să vadă situația de-a lungul râului Lenaelva.

Nivelul apelor în Mjøsa va crește

Lângă Toten, în Mjøsa, nivelul apelor este așteptat să crească.

– Mjøsa se poate ridica cu un metru. Este foarte neobișnuit să se întâmple așa ceva în această perioadă a anului și poate avea consecințe majore. Iar acum, când oamenii au ambarcațiunile pe apă, și acestea sunt în pericol, spune Elin Langholt de la NVE.

Gjøvik, Eidsvoll, Lillehammer sunt orașe care pot fi afectate de acest lucru.

– Campingurile sunt deosebit de vulnerabile.

Situația în zona Toten:

Situația în momentul de față în zonele din Viken și Innlandet care vor fi afectate de fenomenul meteo ”Hans”. Foto: Naina Helén Jåma / VG
Foto: Naina Helén Jåma / VG
Foto: Naina Helén Jåma / VG
Cultură de cartofi Foto: Naina Helén Jåma / VG
Meteorologii spun că va ploua mai puțin în zilele următoare

Bente Wahl de la Institutul de Meteorologie spune că cantitatea de precipitații va scădea în următoarele zile, dar că consecințele vor persista în continuare, după cum subliniază NVE.

Pe alocuri se asteapta 50-70 de milimetri de ploaie in urmatoarele 24 de ore, dar dupa aceea se va calma.

– Pe alocuri încă plouă mult, dar acum este nevoie și de mai puțină ca să apară consecințe grave. Râurile în care lucrurile au mers bine până acum s-ar putea să nu poată rezista ploii în plus.

sursa: VG.no și Bergens Tidende

Despre autor

Daniel Solheim

Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator

Lasă un comentariu