In urma rusilor

Mai multi dintre refugiatii din regiunea Kyivului sunt pe cale sa se intoarca acasa. Trenurile dinspre vest sunt pline, drumurile sunt aglomerate. Vor sa se intoarca acasa, sa vada daca le-au mai ramas in picioare casele. Daca mai traieste vecinul.

Si pentru a-si ingropa pe cei dragi.

Incet, dar sigur, trebuie sa gaseasca un drum inapoi spre viata, spre o noua viata de zi cu zi. In timp ce rusii au fost fortati sa iasa din regiunea Kyivului, atacurile din est se intensifica.

Curatarea

Rusii nu erau plecati de multa vreme pana sa inceapa curatarea si mii de maini de ajutor au inceput munca.

Tancuri arse, metal indoit si caramizi sunt indepartate. Drumurile sunt reamenajate, minele sunt indepartate si parcurile se matura. Bunuri sunt dezgropate din ruinele caselor prabusite iar mortii sunt mutati la morga pentru investigatii si inregistrare.

Alexander Tjerneschenka (38) scoate afara jucariile fetitei sale in varsta de sase ani. Un casca roza, o bicicleta distrusa si o masinuta. Casa familiei a fost distrusa in timpul unui bombardament aerian in orasul Borodjanka din Ucraina.

– Asta a fost toata viata mea, spune el.

– Daca nu fac eu asta, cine sa o faca? Este ceva care are sens.

Langa o farfurie de bors, pompierul Yuri Teyora (37) si colegii fac o pauza.

In spatele or se afla unul din blocurile distruse din Borodjanka. Ei nu stiu inca daca toti mortii au fost gasiti.

– Sa vezi copii mici ucisi, este foarte greu, spune Yuri, care are si el un baiat de 13 ani.

In parcul din Borodjanka sta un mic grup de oameni si se uita la masinile uriase care ridica pietre si blocuri de beton.

La inceput au sapat in speranta ca vor gasi supravietuitor sub masele de beton si piatra, ramasitele a ceea ce a fost candva un bloc de locuinte. Acum ei sapa pentru a gasi mortii, pentru a ii inapoia celor care stau acolo si asteapta, un raspuns pentru inceput – iar apoi un mormant pe care sa il poata vizita.

Cand sunt chemati la pauza pentru intonarea imnului si inaltarea drapelului pentru prima data de cand au plecat rusii, pana si acesti caliti pompieri simt emotia clipei.

„COPII”

Muli au incercat sa apeleze la ceea ce era bun in rusii care le-au ocupat orasul. In teama de soldatii care mergeau din casa in casa si impuscau sau luau cu ei oameni, au incercat sa le explice ca acolo locuiau oameni obisnuiti.

Pe usi, porti si pe peretii caselor, ucrainienii scriau cine se afla inlauntru.

Speranta era ca sa fie crutati de soldatii rusi.

In ziua urmatoare, dupa ce rusii au parasit Bucha, de-a lungul drumului stateau peste tot masini ciuruite de gloante.

Unele cu un steag alb pe capota, altele cu inscrisul „COPII” pe parbriz.

In masini, inca mai sunt lucrurile pe care le-au luat cu ei in fuga inainte sa incerce sa scape. Haine, pachetele cu mancare, pampersi, scaune pentru copii, custi pentru pisici, documente personale.

Locul mare, presarat cu pietris, de la marginea orasului unde sunt adunate acum masinile distruse, a devenit un fel de monument al celor care nu au reusit sa scape.

Si sunt aduse masini distruse tot timpul.

Cei ucisi

Sotul Alionei Ganiuk, Vadym, a ajuns doar pana la varsta de 33 de ani. Dupa ce si-a trimis familia in siguranta, Vadym a ramas sa aiba grija de casa si de animalele din micuta gospodarie din satul Adnriivka.

Au vorbit la telefon in fiecare zi pana in data de 12 martie. De atunci nu au mai auzit nimic de la el.

Vecinii l-au gasit in gradina, cu mainile legate la spate, impuscat in picioare si in cap. Soldatii rusi l-au aruncat in pivnita de cartofi si i-au lasat pe vecini sa il ingroape abia dupa mai multe zile.

Cand Aliona si familia s-au intors acasa, au trebuit sa il dezgroape din gradina si sa il duca la morga.

Aliona i-a povestit baietelului Andriy (5 ani) ce s-a intamplat cu tatal lui.

– Acum el spune ca tata plange cand ploua afara si ca tata ne zambeste cand soarele straluceste, spune Aliona.

Dupa ce i-au impuscat sotul, rusii au rascolit casa, au golit dulapuri si sertare si au tras mai multe focuri in dormitoare.

Un pic mai jos, pe aceeasi strada, un preot tine o slujba cu o voce indurerata langa un sicriu care sta in curtea casei lui Andrij (45) din Adriivka. Langa el, mama lui plange in hohote.

– Iesise doar pana afara, spune vaduva lui Andrij, Oksana.

Urma sa treaca o luna pana l-au gasit intr-o padurice.

– Mainile erau legate cu sarma si fusese impuscat in cap. Fata ii disparuse, spune tatal lui Andrij, Anatoli (67).

Pe sicriu este o poza a barbatului de 30 de ani. Oksana se apropie, plange si ramane in picioare in timp ce tine cu disperare la piept fotografia sotului.

Dupa ce a disparut sotul ei, soldatii rusi au venit de mai multe ori la casa ei pentru a fura vodca, telefoane si calculatoare.

– Cand mi-am luat fiul de la morga azi, toti erau grabiti. Primisera inca 40 de morti azi, iar ieri au primit 47, ne spune tatal.

Gropi comune si gropi temporare in gradini sunt acum golite pentru ca mortii sa fie inregistrati si investigati, pentru ca familiile sa aiba un mormant la care sa se poata duce.

Baricadele

Cu saci de nisip, cruci de fier si blocuri de ciment, ucrainienii au ridicat in timp record baricade eficiente pentru a opri trecerea rusilor spre capitala Kyiv.

In parcuri au fost sapate transee, buldozere mari au fost parcate de-a curmezisul pe drumuri si gramezi enorme de nisip si pamant au fost folosite pentru a bloca sensuri de directie. Cu mijloace simple au reusit sa opreasca rusii, care erau superiori atat ca numar cat si ca echipament.

Acum sunt date la o parte si ridicate ramasitele arse ale tancurilor rusesti, baricadele se reduc iar sensurile de directie de pe arterele de intrare se deschid tot mai mult. Dar cele mai multe sunt date doar la o parte, nu sunt luate de-acolo. Nadejdea este ca sa nu se intoarca rusii.

Dar asta nu stie nimeni.

Kyvul se redeschide

In timp ce ploua abundent in estul Ucrainei si ingreuneaza astfel si mai mult inaintarea rusilor, mult doritele raze de soare incep sa lumineze cupolele aurite ale bisericilor din Kyiv.

Mai multi oameni indraznesc sa iasa din ascunzatori in strazile orasului. Multi dintre cei care s-au refugiat, s-au intors inapoi.

Unele magazine si cafenele se redeschid, straini isi zambesc unii altora din simpla bucurie de a regasi libertatea din nou.

Cafeneaua Kashtan din centrul Kyivului a fost deschisa aproape tot timpul razboiului.

– Oamenii au mers cu bicicleta, pe jos sau cu masina pentru a ajunge pana aici ca sa poata fi impreuna cu altii, pentru a avea cu cine sa impartaseasca ganduri si sentimente in legatura cu ceea ce se intampla, spune barista Anna Shutenko (25).

Ea scoate telefonul mobil si ne arata poze cu casa bunicii, din care a mai ramas fundatia si hornul.

– Din fericire, am fost mult mai norocosi aici, deocamdata, spune ea.

Afara in soare, sed Alex (21) si Lera (26), Este prima zi de primavara si ciripitul pasarelelor intrece zgomotul masinilor de afara. Apoi se porneste alarma anti-aeriana.

– Nu ma simt in siguranta aici, de fapt. Te poti simti in siguranta cand se porneste alarma anti-aeriana? intreaba Lera.

Dar ei raman asezati.

– Kyiv este caminul meu, de aceea nu am fugit, spune ea.

Razboiul din Ucraina este departe de a se termina. Multi dintre cei care acum simt acel sentiment de libertate in Kyiv, de care le-a fost atat de dor, au rudenii si prieteni care lupta pe front, sunt bombardati si sunt ocupati de rusi.

Soldatii rusi au fost respinsi cu putin inainte de a reusi sa intre in Kyiv.

Se vor intoarce? Cei mai multi dintre cei pe care i-am intrebat, cred ca depinde de cum se vor desfasura luptele din estul tarii. Ei spun ca spera in ceea ce este mai bun, dar se tem de ceea ce este mai rau.

In timp ce locuitorii Kyivului asteapta sa vada ce se va intampla mai departe, stiu sa savureze clipele de pace de care au parte.

Cei pe care ii intalnim sunt foarte incredintati ca vor castiga acest razboi.

Yaroslav Kuzmich este designer de haine cu o fabrica proprie. Acum coase uniforme pentru armata in loc de camasi si costume, si angajeaza refugiati la munca.

– Vreau sa sustin lupta pentru a fi un popor liber, cu tot ceea ce am, spune el.

sursa: VG.no