Știri

Norvegia expulzează 15 angajați ai ambasadei Rusiei: – O amenințare împotriva Norvegiei

Scris de Daniel Solheim

15 persoane din cadrul personalului ambasadei Rusiei din Oslo sunt declarate indezirabile în Norvegia. Potrivit autorităților norvegiene, este vorba de ofițeri de informații. – Un pas extrem de neprietenos, spune ambasada.

Ministrul de externe, Anniken Huitfeldt a fost foarte clară la conferința de presă care a avut loc joi, că rușii expulzați se aflau în Norvegia pe premize false (foto Javad Parsa/NTB)

– Activitatea lor este o amenințare la adresa intereselor norvegiene, spune ministrul de externe Anniken Huitfeldt.

Rușii au fost în Norvegia în calitate de diplomați, dar autoritățile norvegiene consideră că aceștia s-au ocupat, de fapt, cu colectarea de informații.

– Cei 15 ofițeri de informații sunt declarați indezirabili pentru că au efectuat activități care nu sunt incompatibile cu statutul lor diplomatic, spune Huitfeldt.

Toți cei 15 trebuie să părăsească Norvegia în curând.

Ministrul de externe nu a putut spune cât timp au aceștia la dispoziție pentru a părăsi Norvegia.

Ambasada Rusiei: – Extrem de neprietenos

Ambasada Rusiei confirmă față de NRK faptul că 15 angajați ai ambasadei au fost declarați indezirabili în Norvegia.

– Reacția este puternic negativă. Acesta este un alt pas extrem de neprietenos, care va fi urmat de contramăsuri, spune purtătorul de cuvânt al ambasadei, Timur Cekanov, în dialog cu NRK.

Ambasada Rusiei din Oslo.
FOTO: VEGARD TJØRHOM

Relația Norvegiei cu Rusia este acum la un minim absolut, spune ministrul de externe Huitfeldt.

– Simțim că suntem mai vulnerabili și că activitatea lor în Norvegia produce mai multe daune acum decât înainte.

Autoritățile norvegiene urmăresc de multă vreme activitățile celor 15 angajați ai ambasadei.

Înrăutățirea situației politicii de securitate și amenințarea crescută din partea serviciilor de informații rusești împotriva Norvegiei este motivul pentru care aceste persoane sunt acum declarate indezirabile.

– Rusia este cea mai mare amenințare la adresa Norvegiei, în domeniul informațiilor. Luăm acest lucru în serios și acum luăm măsuri pentru a contracara activitățile de colectare de informații ale rușilor aici în Norvegia, spune Huitfeldt.

Ministrul de externe nu poate răspunde în mod specific ce ar fi făcut rușii expulzați și face trimitere către PST (Serviciul de Siguranță al Poliției).

PST nu a comentat încă acest caz, dar va susține o conferință de presă vineri, la ora 13.00, informează PST pe contul propriu de Twitter.

Sediul serviciului de siguranță al poliției din Oslo
FOTO: HELGE CARLSEN / HELGE CARLSEN/NRK

Deportarea celor 15 ruși are loc cu doar câteva zile înainte ca NRK, SVT, DR și Yle să publice o lucrare jurnalistică extinsă care abordează activitățile de informații rusești în special din zona nordică.

În seria de documentare ”Războiul din umbră”, diverse surse povestesc despre o activitate de colectare de informații de mare amploare, în creștere, în țările nordice. Serialul va fi publicat pe NRK TV mai târziu, în cursul lunii aprilie.

După începerea războiului din Ucraina au avut loc mai multe deportări

În luna aprilie a anului trecut, trei ruși au fost nevoiți să părăsească Norvegia pentru că se credea despre ei că sunt ofițeri de informații.

Rusia a răspuns atunci expulzând trei diplomați norvegieni.

Ce va face Rusia de această dată este încă neclar.

– Rusia nu are niciun motiv să reacționeze împotriva Norvegiei, spune Huitfeldt. Ea subliniază că niciun diplomat norvegian nu se ocupă de colectarea de informații în Rusia.

Din cele cunoscute de NRK, în Rusia se află în prezent 19 diplomați norvegieni. Dacă și de această dată Rusia va expulza un număr echivalent de diplomați, vor mai rămâne puțini diplomați norvegieni în Rusia.

– Vreau să subliniez că Norvegia dorește să întrețină relații diplomatice normale cu Rusia și că diplomații ruși sunt bineveniți în Norvegia. Ceea ce facem acum vizează exclusiv activitățile nedorite de colectare de informații, spune Huitfeldt.

De asemenea, și alte țări europene au luat recent măsuri pentru a reduce numărul ofițerilor de informații ruși din propriile țări.

– În ultimii ani, câteva sute de ofițeri ruși din alte țări au fost declarați indezirabili, spune Huitfeldt.

Ministrul de externe primește susținere din partea opoziției

Liderul partidului Venstre, Guri Melby, este mulțumită de faptul că Norvegia ia măsuri în ce privește ofițerii ruși suspectați de activități de colectare de informații.

– Este liniștitor să vezi că guvernul ia în serios amenințarea din partea serviciilor secrete ruse împotriva Norvegiei. Aș dori să felicit guvernul pentru această decizie. Este necesar să alegem o linie mai dură față de Moscova în viitor, spune Melby

Guri Melby, liderul Partidului de Stânga (venstre)
FOTO: WILLIAM JOBLING / NRK

Ine Eriksen Søreide, de la partidul Høyre, prezidează Comisia pentru Afaceri Externe și Apărare din Parlament. Ea nu este surprinsă de deportarea de astăzi a celor 15 ofițeri ruși și spune că tocmai în legătură cu astfel de activități au avertizat serviciile de informații norvegiene.

Ine Eriksen Søreide (H), președintele Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare din Parlament
FOTO: WILLIAM JOBLING / NRK

– Rușii reprezintă cea mai mare amenințare în ce privește contra-informațiile împotriva Norvegiei. După invazia la scală mare a Ucrainei, suprafețele de contact s-au împuținat iar acest lucru înseamnă că serviciile de informații ruse folosesc metode mai agresive pentru a colecta informații din Norvegia, inclusiv utilizând ofițeri de informații.

Søreide crede că Norvegia trebuie să se aștepte la o activitate intensă în acest domeniu din partea rușilor și de aici înainte.

Și partidul Progresist (Frp) este mulțumit de decizia guvernului privind deportarea rușilor.

– Partidul Progresist este convins că serviciile de siguranță ale statului depun un efort temeinic pentru a deconspira activitățile de contra-spionaj ale Rusiei în Norvegia și este important ca Norvegia să fie clară în reacția noastră față de aceste activități. Din acest motiv, Partidul Progresist susține pe deplin decizia guvernului, spune purtătorul de cuvânt în chestiuni exterene al Frp, Christian Tybring-Gjedde.

sursa: NRK.no

Despre autor

Daniel Solheim

Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator

Lasă un comentariu