Media Sănătate Știri

Stiri – Luni, 30.08.2021

Scris de Daniel Solheim
907 CAZURI NOI DE INFECTIE INREGISTRATE IERI

Ieri au fost inregistrate 907 cazuri de infectie cu virusul corona in Norvegia. Asta inseamna cu 418 mai multe decat numarul de cazuri inregistrate in aceeasi zi cu o saptamana in urma.

Media ultimelor sapte zile a fost de 1173 de cazuri pe zi.

Media corespunzatoarea in urma cu sapte zile era la 629 de cazuri pe zi, deci trendul numarului de infectii este in crestere.

Pana la miezul noptii spre luni au fost efectuate 7 milioane de teste corona aici in Norvegia, din februarie anul trecut pana acum. In total, 157.040 de persoane au testat pozitiv.

60 de pacienti corona erau vineri internati in spital. Asta inseamna cu 5 mai multi decat in ziua anterioara. Cifrele de internari nu sunt actualizate in weekend.

In total, 814 persoane infectate cu virusul corona au decedat in Norvegia din martie 2020 pana acum, conform datelor preliminare. Daca pacientii au murit cu sau din cauza covid-19 nu este intotdeauna posibil de stabilit.

58,5 la suta din persoanele decedate aveau varste peste 80 de ani. In grupa de varsta sub 50 de ani au fost raportate 17 decese in Norvegia.

PESTE 3 MILIOANE DE NORVEGIENI AU PRIMIT RAPELUL

3.005.069 de persoane au primit a doua doza de vaccin corona in Norvegia, conform datelor FHI actualizate in noaptea spre luni.

3.849.843 de persoane au primit prima doza, arata statistica. In total au fost inoculate 6.854.912 doze de vaccin.

Pfizer si BioNTech au fabricat primul vaccin utilizat in Norvegia, iar prima doza a fost inoculata in 27 decembrie 2020. in 15. ianuarie a fost inoculata prima doza de Moderna iar in 7. februarie a fost inoculata prima doza de vaccin AstraZeneca

In data de 11. Martie, vaccinarea cu AstraZeneca a fost intrerupta, inainte ca guvernul, in 12 Mai, sa anunte ca vaccinul AstraZeneca va fi scos din programul de vaccinare datorita unor reactii adverse severe cu formare de trombi. Vaccinul Janssen, de la compania Johnson & Johnson a fost scos din programul de vaccinare in urma raportarilor de reactii adverse severe. Este posibila inocularea acestor vaccin persoanelor care doresc sa il ia voluntar atunci cand criterii severe de sanatate sunt indeplinite.

Pot exista intarzieri in inregistrarea vaccinarilor, fapt care duce la modificarea numarului de persoane vaccinate in timp.

NAKSTAD: CIFRA DE REPRODUCTIE „R” PENTRU ULTIMA SAPTAMANA ESTE LA 2

Cifra de reproductie R pentru saptamana trecuta este, in fapt, la 2, spune directorul adjunct al Directiei de Sanatate, Espen Rostrup Nakstad, in legatura cu cifrele de infectie in crestere din Norvegia.

Ieri au fost inregistrate 907 persoane infectate in Norvegia. In medie, au fost inregistrate cate 1173 de infectii pe zi, saptamana trecut. Media pe zi in urma cu sapte zile era la 620 de cazuri pe zi, deci trendul infectiilor inregistrate este in crestere.

– Am ajuns la aproximativ 10.000 de persoane infectate, inregistrate saptamanal. Practica, cifra de reproductie a virusului „R” este de 2 si nu 1,1 cum a fost prezentata in urma modelarilor, daca ne uitam la numarul cazurilor inregistrate in ultima saptamana, spune Nakstad in dialog cu NRK.

R sau rata de infectie arata cat de multe persoane infecteaza o singura persoana depistata pozitiv.

– Avem un virus foarte contagios, mai contagios decat am avut inainte. Avem mult contact normal in populatie si nu am finalizat vaccinarea. Acestea sunt, probabil, cele trei explicatii principale pentru situatia de acum, spune Nakstad.

El spune ca varianta Delta, care acum domina in Norvegia, infecteaza mai repede – poate deja dupa a doua zi de la contaminare. In plus, persoana infectata disemineaza o cantitate virala mai mare in jurul ei, in comparatie cu variantele anterioare.

Nakstad spune ca completarea schemei de vaccinare, cu ambele doze, este importanta pentru limitarea diseminarii virale in Norvegia.

Conform datelor actualizate furnizate de FHI in noaptea spre luni, 3.005.069 de persoane au primit rapelul iar 3.849.843 au primit prima doza de vaccin in Norvegia.

359 DE CAZURI NOI DE INFECTIE IN TRONDHEIM

In cursul weekendului – vineri, sambata si duminica, au fost inregistrate 359 de persoane depistate pozitiv cu virusul corona in Trondheim, informeaza municipalitatea intr-un comunicat de presa.

Cifrele de infectie sunt repartizate astfel:

Vineri, 27. august

118 teste PCR pozitive inregistrate

Sambata, 28. august

105 teste PCR pozitive inregistrate

Duminica, 29 august

136 teste PCR pozitive inregistrate.

SISTEMUL DE PROGRAMARI PENTRU TESTE COVID IN OSLO ESTE BLOCAT

In momentul de fata nu este posibila programarea pentru testare covid in Oslo pe platforma online, informeaza municipalitatea Oslo pe site-ul propriu.

– Datorita unei defectiuni tehnice, nu este posibila programarea sau anularea unei programari pentru testul covid, pe platforma online, in acest moment. Facem eforturi pentru remedierea problemei, anunta municipalitatea.

LA SPITALUL AHUS A DEMARAT ADMINISTRAREA DOZEI „BOOSTER” (A TREIA DOZA) DE VACCIN

Pacientilor care primesc tratament imunosupresiv, li se ofera acum o a treia doza de vaccin, in cadrul stidiului Nor-Vac, efectuat la spitalul Ahus.

Dozele de vaccin vor fi inoculate miercuri si joi, in aceasta saptamana, informeaza sectia de comunicari a spitalului Ahus in dialog cu publicatia Dagens Medisin.

Studiul investigheaza raspunsul imunlogic in urma vaccinarii impotriva virusului corona la pacienti care primesc tratament imunosupresiv. La unii pacienti care primesc astfel de medicamente, a fost depistat un raspuns slab sau o absenta a raspunsului anticorpilor, dupa doua doze de vaccin impotriva virusului corona.

– Stim, din studii anterioare ale altor vaccinuri, ca persoanele care primesc tratament imunosupresiv pot avea un raspuns mai slab la vaccin. De aceea invesigam mai indeaproape daca acesti pacienti pot avea o protectie redusa din partea vaccinului si impotriva covid-19, spune seful studiului de la Ahus, medicul primar Kristin Kaasen Jørgensen, intr-un comunicat de presa al spitalului Ahus.

Studiul analizeaza nivelul de anticorpi impotriva SARS-CoV-2, pe langa date legate de boala si tratamentul medical.

– Pana acum, studiul a aratat ca cei mai multi pacienti au un efect bun in urma vaccinului. La intre 10 si 15 la suta dintre pacienti vedem, insa, ca efectul nu este, din pacate, suficient de bun. Acestor pacienti li se ofera o a treia doza de vaccin, spune Kaasen Jørgensen.

Rezultatele primelor analize din studiu vor fi prezentate in timpul toamnei 2021.

CRESTERE CU 147 LA SUTA A NUMARULUI DE INFECTII IN OSLO SAPTAMANA TRECUTA

Numarul infectiilor inregistrate in Oslo a crescut cu 147,1 la suta, saptamana trecut. Si la nivel national, numarul infectiilor a crescut puternic.

In total au fost inregistrate 2.293 de cazuri noi de infectii covid-19 in Oslo in saptamana 34, o crestere cu 147,1 la suta de la 928 de cazuri inregistrate in saptamana 33.

NTB a facut o comparatie a cifrelor raportate de muncipalitatea Oslo.

La nivel national, diseminarea virala a crescut cu 89,2 la suta la 8.214 infectii saptamana trecuta, o crestere de la 4342 de cazuri inregistrate in saptamana anterioara.

NTB a luat in considerare datele raportate in registrul MSIS, in fiecare zi, inainte de miezul noptii.

sursa: tv2.no

Nota: fiecare articol are sursa in titlu (cu rosu), apasati pe titlu pentru a ajunge la site-ul TV2.no unde gasiti articolul respectiv.

Despre autor

Daniel Solheim

Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator

Lasă un comentariu