Altele Educație Integrare Români frumoși

”Sclipici de licurici” – Spectacolul de Crăciun pregătit de copiii Școlii de limba română din Oslo

Scris de Daniel Solheim

Copiii participanți la Școala de limbă română ”Căsuța Licuriciului” pregătesc un spectacol de Crăciun, care va avea loc în data de 13. decembrie 2025, orele 12.30 – VOLDSLØKA Scene.

Pentru realizarea și reușita acestei inițiative frumoase, este nevoie și de participarea ta!

Implică-te și tu și contribuie la pregătirile pentru acest eveniment!

În acest an a fost înființată școala de limbă română „Căsuța Licuriciului”, o inițiativă deosebit de frumoasă dedicată copiilor români și moldoveni din Oslo și împrejurimi. Proiectul funcționează pe bază de voluntariat, iar contribuția achitată de părinți are un caracter mai degrabă simbolic.

Acum ai ocazia să te implici și tu, sprijinind atât activitățile școlii de limbă română, cât și organizarea spectacolului de Crăciun.

În acest context, doresc să vă prezint mesajul postat de Snejana Rogozenco, inițiatoarea și sufletul „Căsuței Licuriciului”:

✨Concertul „Sclipici de licurici” urmează să fie clipa în care, în mijlocul Oslo-ului, se va auzi din nou limba română în colinde.

O limbă adusă aici în bagajele părinților, o limbă care încă luminează, o limbă care ne ține împreună. Iar copiii noștri, fie că vor urca pe scenă sau vor asculta din sală, vor da mai departe această lumină prin bucuria lor.

✨Asta este magia Crăciunului nostru.

La Căsuța Licuriciului nu lucrăm cu bilet, taxă de intrare sau profit. Tot ce facem este voluntar, din drag pentru copiii noștri și pentru limba în care i-am legănat prima oară.

Crăciunul de anul acesta îl pregătim pentru toți copiii vorbitori de limba romana– ca să se întâlnească, să lege prietenii, să se audă vorbind românește între ei, să simtă că aparțin unei lumi care îi ține aproape de rădăcini, chiar dacă sunt departe de casă.

✨Ca să putem crea magia asta – decorul, baloanele, luminițele, caciulite roșii, surprizele, venirea Moșului – avem nevoie de sprijinul celor care simt că acest proiect este și al lor.

E un gest pentru viitorul copiilor tăi. Pentru continuitatea limbii. Pentru prietenii care rămân. Pentru sărbătoarea care îi va face să se simtă acasă, aici, în nordul lumii.

🎁 Dacă vrei să fii parte din această poveste, poți contribui după inimă:

👉 Vipps: #25772

Iar micile afaceri care ne sprijină – ca în fiecare an – vor fi parte din cercul nostru de recunoștință și vizibilitate.

Fiecare contribuție e o lumină dată din mână în mână.

Așa aprindem Crăciunul copiilor noștri. ✨

Cu drag,

Echipa Căsuța Licuriciului


Spectacolul ”Sclipici de licurici” va avea loc la Oslo,
în data de 13. decembrie 2025, incepând cu ora 12.30,
la VOLDSLØKKA SCENE.

Adresa evenimentului:
Uelands gate 85, 0462 Oslo, Norvegia.

Despre autor

Daniel Solheim

Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator

Lasă un comentariu