În urmă cu aproximativ doi ani, Florin m-a contactat spunându-mi că are deja manuscrisul unei cărți pentru copii, pe care ar dori să i-l traduc pentru a putea fi trimis mai departe unei edituri în vederea publicării cărții.
Trebuie să recunosc că am fost nesigur. Deși provocarea unei traduceri literare mi se părea interesantă, mă gândeam la drumul lung și anevoios de la idee la realizarea ei.
Ieri, în ziua de Paște, am avut ocazia să stau de vorbă din nou cu Florin, de data aceasta cu cartea pe masă. Împreună am realizat acest scurt material care nu este numai despre cartea scrisă de el, ci și despre îndrăzneala de a visa și de a face tot ceea ce poți pentru a-ți îndeplini visul dar și să dorești să te dezvolți mai departe.
Am căzut de acord că este important să îți permiți să visezi, să îți dorești să realizezi ceva ce, poate la început, pare imposibil. Pentru asta trebuie să crezi în tine însuți, să îndrăznești să ai încredere în ceea ce poți face tu și să nu abandonezi.
Cartea lui Florin este deja în librării (Norli, Ark Bokhandel) și poate fi cumpărată și pe ebok.no în format PDF.
Puteți viziona materialul realizat de noi (Angela a fost editor video) și poate vă veți lăsa inspirați și într-o zi ne vom așeza la un pahar de vorbă, ca să auzim despre împlinirea visului vostru.
Urmăriți-pe canalul nostru de Youbute ”Angela și Dan”.
Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator