Vine o zi in viața fiecăreia dintre noi când simțim ca nu mai putem continua.
Când simțim ca totul în jurul nostru se duce „pe apa sâmbetei”.
Că indiferent ce am face nu mai putem ieși din cercul vicios al zilelor pline de stres, muncă, lipsa banilor, lipsa perspectivei zilei de mâine.
Când simțim că nu avem lânga noi oameni dispuși să ne asculte.
Sau, deși suntem inconjurați de oameni iubitori, nu avem curajul să le spunem prin ce trecem, să le povestim greutățile pe care le întâmpinăm.
Câteodata ne opreste frica de stigmatizare: oare ce au să spună?, cum au să se comporte cu mine de acum încolo?, mă vor considera nebună? sau poate bolnavă psihic?
Trebuie sa fim conștiente că vine o zi în care, datorită multitudinii de factori stresanți prin care trecem în fiecare zi, atât la muncă, cât și în societate și familie, s-ar putea să clacăm.
Și, ca un gest sinucigaș, tot noi ne învinovățim că nu suntem destul de bune, că nu ne putem descurca în viața de zi cu zi.
Și dacă mai avem în jurul nostru oameni care tocmai în acea perioadă critica se găsesc să ne catalogheze nebune, isterice, bolnave psihic, situația se agravează.
Luați-va timp să vă odihniți și să vă relaxați.
Luați-vă timp să stați cu voi înșivă și să va planificați viitorul.
Găsiți strategii cu care să puteți evita stresul și factorii nocivi din viața voastră.
Faceți „curatenie” între prieteni. Evitati prietenii egoisti si nocivi pentru voi.
Alegeți să vă întâlniți și să discutați cu persoanele care vă arată empatie, care știu să vă asculte și cu care rezonați.
Pentru că, de multe ori, nu avem nevoie de sfaturi. Simplu fapt că putem să ne exteriorizăm, să verbalizăm ceea ce ne apasă și ne doare, ne ajută să vedem mai clar situația și să găsim soluții la problemele noastre.
Știu că nu e usor. Este greu, foarte greu.
Dar trebuie să fim puternice și să constientizăm că acum avem nevoie să avem grijă de noi.
Aveți grijă de voi ca să puteți avea grijă de cei dragi vouă!
Iubiți-vă ca să puteți da mai departe din iubirea voastră!
Sotie, mama, asistent medical generalist, jurist, contributor si forta motrice cu multe idei interesante