Skatteetaten

Indrumatorul pentru deduceri – Declaratia de venit si avere / Skatteetaten

Scris de Daniel Solheim

Indrumatorul pentru deduceri iti ofera o imagine de ansamblu a unora dintre cele mai obisnuite cheltuieli pe care le poti deduce din impozitul pe venit.

Pe site-ul Autoritatii fiscale gasesti Indrumatorul pentru deduceri atat in limba norvegiana cat si in limba engleza.

In cele ce urmeaza voi traduce punctele din acest indrumator pentru a va fi mai usor sa-l folositi.

La final veti gasi si videoclipul despre tipurile de impozitare si declaratia de de venit si avere (in limba romana).


Indrumatorul are sase sectiuni in care puteti inregistra deduceri:

  • Sanatate si familie
  • Munca si studii
  • Locuinta si proprietati
  • Banca si imprumuturi
  • Donatii
  • Hobby, venituri suplimentare si joburi mai mici

Sanatate si familie
  • Ai copii sub varsta de 12 ani
    • Daca ai costuri pentru ingrijirea copiilor cu varste sub 12 ani in anul de venituri, poti primi deducere pentru aceasta. Deducerea este limitata la 25.000 de coroane pentru un copil si 15.000 de coroane pentru fiecare copil in plus.
    • Poti citi mai multe despre deducerea pentru parinti pe site-ul skatteetaten.no (limba norvegiana sau engleza).
  • Ai drum suplimentar spre munca datorita predarii copilului la gradinita sau la SFO
    • Ai drum suplimentar spre sau dinspre locul de munca pentru ca iti duci copilul la gradinita, acest drum nu este inclus in calatoria spre munca (calatoria dintre domiciliu si locul de munca.
    • Poti citi mai multe despre deducerea pentru parinti pe site-ul skatteetaten.no (limba norvegiana sau engleza).
  • Ai copii care au varsta de 12 sau mai mult si care au nevoi speciale de ingrijire
    • Ai costuri pentru ingrijirea copiilor cu varste de 12 ani sau mai mari care au nevoi speciale de ingrijire, poti primi deducere pentru acest lucru. Deducerea este limitata la 25.000 de coroane pentru un cpil si 15.000 de coroane in plus pentru fiecare copil in plus.
    • Poti citi mai multe despre deducerea pentru parinti pe site-ul skatteetaten.no (limba norvegiana sau engleza).
  • Platesti pensie alimentara
    • Plata regulata a pensiei alimentare nu mai este deductibila la declaratia de venit si avere cu incepere din anul 2020. Pentru pensia alimentara nu se poate face deducere. Pensia alimentara nu este acelasi lucru cu pensia de intretinere. Nici una din aceste plati nu este deductibila pe declaratia de venit si avere.
    • Pentru mai multe informatii despre pensia alimentara poti accesa site-ul skatteetaten.no (limba norvegiana si engleza)
  • Intretinator singur (mama singura sau tata singur)
    • Toti cei care primesc alocatie extinsa pentru copii din partea NAV pot primi o deducere speciala pentru intretinator singur. Daca primesti doar alocatie majorata cu 50 la suta, pentru ca copilul locuieste la ambii parinti, primesti doar jumatate de deducere. Tu primesti deducerea speciala pentru numarul de luni in care ai primit alocatie extinsa in anul trecut.
    • Citeste mai multe despre deducerea speciala pentru intretinator singur pe site-ul skatteetaten.no (limba norvegiana si engleza)

Poti insemna in indrumator, care din casute ti se potriveste apoi mergi la urmatoarea sectiune


Munca si studii
  • Distanta dintre domiciliu si locul de munca este mai mare de 65 de km (tur+retur cumulate)
    • primesti deducere pentru calatoriile de la domiciliu si locul fix de munca care depasesc 23.900 pana la plafonul de 97.000 de coroane. Tu ai dreptul la deducere indiferent de costurile reale sau natura mijlocului de transport pe care il folosesti. Deducerea se calculeaza in functie de distanta de calatorie. Suma pate fi deja completata in prealabil pe declaratia de venit si avere din informatiile declaratiei de venit si avere pe anul anterior.
    • Aici poti accesa calculatorul pentru deducerea de calatorie intre domiciliu si locul de munca (limba norvegiana si engleza)
  • Ai costuri cu statii de taxare drumuri sau feribot pe traseul de la domiciu pana la locul de munca
    • Daca folosesti masina proprietate personala si ai costuri reale pentru statii de taxare si/sau feribot, care in total depasesc suma de 3.300 de coroane pe an, poti primi deducere pentru aceste costuri daca timpul de calatorie cu masina este cu doua ore mai scurt (tur-retur) fata de timpul de care ai avea nevoie folosind mijloace de transport in comun. Deducerea pentru astfel de cheltuieli este limitata la cel mai ieftin mod de plata, asta insemnand abonament, card flexi sau altele. Daca costurile depasesc 3.300 de coroane pe an, atunci intreaga suma poate fi dedusa pe declaratia de venit si avere. Daca primesti deducere pentru biletul de feribot, distanta efectuata de feribot nu se calculeaza in distanta dintre domiciliu si locul de munca.
    • Aici poti accesa calculatorul pentru deducerea de calatorie intre domiciliu si locul de munca (limba norvegiana si engleza)
  • Innoptezi in alt loc decat la domiciliu datorita locului de munca
    • Daca esti angajat si trebuie sa innoptezi altundeva datorita muncii, poti fi considerat navetist si poti avea dreptul la deducere pentru naveta.
    • Verifica aici daca ai statut de navetist (limba norvegiana si engleza).
  • Esti navetist
    • Daca esti angajat si trebuie sa innoptezi altundeva datorita locului de munca, poti fi considerat navetist si poti avea dreptul la deducerea pentru navetisti.
    • Verifica aici daca ai statut de navetist (limba norvegiana si engleza).
    • Citeste aici depsre deducerea pentru navetisti (in limba norvegiana si engleza).
  • Esti membru in sindicat
    • Daca esti membru intr-un sindicat poti primi deducere pentru cotizatia lunara la sindicat pana la plafonul maxim de 3.850 de coroane pe an.
    • Citeste aici despre deducerea pentru cotizatia la sindicat (limba norvegiana si engleza).
  • Te-ai mutat datorita unui nou loc de munca
    • Cheltuielile pe care le ai in legatura cu mutarea in vederea preluarii unui nou post, pentru acestea poti primi deducere in cazul in care ai acceptat oferta pentru postul respectiv inainte de a te muta.
    • Citeste aici despre deducerea pentru mutare (limba norvegiana si engleza).
  • Lucrezi ca pescar
    • toti cei care au participat timp de minim 130 de zile din anul fiscal la pescuit sau vanatoare pe mare sau de-a lungul coastei, pot avea deducere care corespunde cu 30 % din venit. Deducereea este plafonata.
    • Citeste aici despre deducerea pentru pescari (limba norvegiana si engleza)
  • Lucrezi ca marinar
    • toti cei care au ca ocupatie principala activitatea la bordul unei nave si au lucrat la bord cel putin 130 de zile din anul fiscal anterior, au dreptul la deducere. Deducerea este plafonata.
    • Citeste aici despre tarifele deducerii speciale pentru marinari (limba norvegiana si engleza).
  • Ai facut studii anul trecut
    • costurile avute in vederea obtinerii unei anumite calificari sau grad de studi, de exemplu invatamant generel, liceal, specializare s.a.m.d. nu sunt deductibile.
    • Citeste aici mai multe despre deducerea pentru studii (limba norvegiana si engleza).
  • Esti muncitor strain
    • muncitorii straini au putut anterior sa solicite o deducere standard. Deducerea standard a fost eliminata din anul de venituri 2020.
    • pescarii straini si muncitorii pe platforme – pot in continuare sa ceara deducerea standar. Deducerea standard este 10 % din venitul brut pe anul fiscal si maxim 40.000. Fii atent ca exista alte deduceri care se anuleaza daca ceri deducerea standart.
    • drept extins de deducere pentru persoane din UE/SEE cu obligatie fiscala limitata – daca esti domiciliat intr-o alta tara UE/SEE si ai obligatie limitata de impozitare in Norvegia, poti solicita sa fi impozitat ca si cum ai avea domiciliu fiscal in Noregia. Conditia pentru acest lucru este ca cel putin 90 % din venitul tau provenit din munca, pensie de varsta, pensie de boala sau activitate de afaceri sa fie impozitat in Norvegia.
    • Citeste mai multe depre domiciliul fiscal si obligatia limitata de impozitare (limba norvegiana si engleza).
  • Ai locuit in Norvegia doar anumite perioade din anul trecut
    • acest punct este valabil pentru tine daca ai avut obligatia de impozitare in Norvegia pentru o parte a anului sau pentru tine care ai obligatie limitata de impozitare in Norvegia. Trebuie sa verifici numarul de doisprezecimi care sunt deja completate in declaratia de venit si avere si daca numarul acestora este corect. Numarul de doisprezecimi are importanta pentru marimea deducerii, a deducerii personale si a impozitului in trepte.
    • Citeste mai multe depre domiciliul fiscal si obligatia limitata de impozitare (limba norvegiana si engleza).
  • Ai avut prezentarea lucrarii de doctorat
    • cand iti iei doctoratul, ai dreptul la deducere in legatura cu printarea lucrarii, calatorie si masa festiva pentru doctorat.
    • Citeste mai multe despre deducerea pentru gradul de doctorat (limba norvegiana si engleza).

Poti insemna in indrumator, care din casute ti se potriveste apoi mergi la urmatoarea sectiune


Locuinta si proprietati
  • Ai locuinta intr-o societate imobiliara sau intr-o asociatie de locatari
    • In primul rand este cota coproprietarului/proprietarului cooperativ din costurile cu dobanzile coproprietatii/societatii de locuinte pentru care poti primi o deducere, dar si alte costuri care urmeaza sa fie repartizate intre cei care detin unitati locuibile.
    • Citeste aici depsre deducerea pentu coproprietate/societate de locuinte (limba norvegiana si engleza)
  • Ai dat in chirie locuinta sau casa de vacanta
    • daca platesti impozit din veniturile de chirie (contabilizare), vei primi o deducere pentru costurile aferente proprietatii inchiriate (sursa de venit), cum ar fi costurile pentru intretinere, taxele municipale si asigurarea.
    • Citeste aici depsre deducerea costurilor pentru imobilul pe care l-ai inchiriat (limba norvegiana si engleza).
  • Ai vandut locuinta sau casa de vacanta cu pierderi
    • regula genereala este ca primesti o deducere pentru pierdere in cazul in care un eventual profit ar fi fost impozitabil. Durata de detinere in proprietate si durata cat ai locuit in acea locuinta decid daca aceasta este sau nu impozitabila.
    • Citeste aici depsre deducerea pentru vanzarea unei locuinte sau proprietati de vacanta in pierdere (limba norvegiana si engleza).

Poti insemna in indrumator, care din casute ti se potriveste apoi mergi la urmatoarea sectiune.


Banca si imprumuturi
  • Ai imprumuturi
    • Poti primi deducere pentru ceea ce ai platit sub forma de dobanda de imprumut, dobanda de intarziere si/sau beneficii de dobanda dintr-un imprumut avantajos de la angajator.
    • Aici poti citi despre dobanzile de imprumut (limba norvegiana si engleza).
    • Aici poti citi depre dobanzile de imprumut din strainatate (limba norvegiana si engleza).
  • Ai refinantat imprumuturi in cursul anului trecut
    • Poti cere deducere pentru:
      • costurile pentru obtinerea unui imprumut, inclusiv costurile de constituire a imprumutului
      • costurile de finantare in legatura cu conversia mprumuturilo pentru a obtine o rata mai mica a dobanzii, inclusiv costurile pentru evaluator
    • Citeste aici despre refinantarea imprumuturilor (limba norvegiana si engleza).
  • Faci economii in BSU – BoligSparing for Ungdom – Economii in vederea locuintei pentru tineri
    • BSU este o forma de economii pentru persoanele cu varste sub 34 de ani. Poti economisi pana la 27.500 de coroane pe an si poti deduce 5.500 de coroane pe declaratia de venit si avere. Suma totala maxima pe care o poti economisi este de 300.000 de coroane.
      • Incepand din 2021, doar cei care nu detin in proprietate o locuina la data de 31 decembrie in anul fiscal anterior primesc deducere fiscala pentru economii la BSU.
    • Poti citi mai multe despre economii la BSU aici (limba norvegiana si engleza).
  • Ai vandut actiuni sau hartii de valoare cu pierderi
    • Daca ai vandut actiuni sau hartii de valoare in pierdere, poti avea drept la deducere pentru pierderea suferita.
    • Citeste aici despre deducerea in cazul pierderii actiunilor sau hartiilor de valoare (limba norvegiana si engleza).

Poti insemna in indrumator, care din casute ti se potriveste apoi mergi la urmatoarea sectiune.


Donatii
  • Ai facut donatii catre organizatii de voluntariat
    • Daca ai facut donatii de cel putin 500 de coroane catre organizatii de voluntariat si/sau comunitati religioase si filozofice, poti primi deducere. Pentru ca sa primesti deducere, trebuie ca organizatia care a primit donatia sa raporteze donatia ta la Autoritatea fiscala. Deducerea va fi deja inregistrata pe declaratia de venit si avere.
  • Citeste aici despre deducerea privind donatiile catre organizatii de voluntariat (limba norvegiana si engleza).

Poti insemna in indrumator, care din casute ti se potriveste apoi mergi la urmatoarea sectiune.


Hobby, venituri suplimentare si joburi mai mici
  • Ai vandut marfuri, servicii, esti blogger/influencer, practici e-sport (gamer), crescator de animale sau te ocupi de inchirieri intr-o masura mai mica
    • Legislatia nu este concludenta in legatura cu momentul in care esti considerat a fi PFA. Hobbyul nu este impozitabil in timp ce activitatea comerciala este o activitate impozitabila.
    • Ajutorul este gandit pentru tine care, de exemplu, vinzi bunuri, servicii, esti blogger/influencer, te ocupi de e-sport (gamer), te ocupi de creserea animalelor sau inchiriezi la scara mica si esti nesigur daca poti inregistra deduceri pentru costuri pe care le-ai avut cu aceasta activitate.
    • Acceseaza aici indrumatorul

Poti insemna in indrumator, care din casute ti se potriveste apoi mergi la urmatoarea sectiune.


Cand ai insemnat casutele care sunt valabile pentru tine, poti merge mai departe apasand butonul albastru pentru a vedea care sunt deducerile la care poti avea dreptul

Nota: Indrumatorul de deduceri nu inregistreaza deducerile automat pe declaratia de venit si avere ci este doar un indrumator / mediu de informare pentru a inregistra deducerile corecte pe declaratia de venit si avere. La completarea declaratiei de venit si avere iti va fi mai usor sa completezi punctele corecte sau sa modifici acolo unde este cazul, in functie de raspunsurile primite in indrumator.


Videoclipul informativ despre declaratia de venit si avere – Skattemeldingen

Mult succes!

sursa: skatteetaten.no

Despre autor

Daniel Solheim

Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator

2 Comentarii

Lasă un comentariu