Educație Integrare

Site-ul de informare ww.ung.no pentru copii și tineri și informații despre Serviciul de protecție a copilului – Barnevernet

Scris de Daniel Solheim

Disclaimer:

Consider că este timpul să informez factual despre acest serviciu. Această informare va fi una simplă, adresată atât maturilor cât și tinerilor/copiilor, așa cum este prezentată pe site-ul de informare www.ung.no.

Cred că cei mai mulți dintre voi puteți face diferența dintre o părere proprie și un material publicat pe un site de informare.

Personal, consider că informarea este necesară, chiar daca ea, în sinea ei, nu corespunde părerilor sau percepțiilor tuturor cititorilor.


Ung.no este canalul de informare pentru tineri al autorităților norvegiene. Canalul oferă informații despre drepturile, posibilitățile și obligațiile tinerilor.

Mai jos, o privire de ansamblu ale domeniilor de informare pe care le găsiți pe acest site:

în plus, site-ul oferă și o rubrică de întrebări și răspunsuri precum și posibilitatea, pentru tineri, de a vorbi cu cineva.

”Vorbește cu cineva” – site-ul de contact pentru tineri și adolescenți

Un subiect de mare interes pentru cei mai mulți este, așa cum am spus mai sus, Serviciul de Protecție a Copilului – Barnevernet. Deci, în acest articol, voi traduce informația despre acest serviciu prezentată pe acest site adresat tinerilor și copiilor:

Facsimilă site www.ung.no
Ce este Serviciul de protecție a copilului?

Serviciul de protecție a copilului trebuie oferă copiilor, tinerilor și familiilor ajutor și sprijin atunci când situația de acasă este dificilă.

Este responsabilitatea părinților de a oferi grijă copiilor lor. Dacă părinții nu sunt în stare să ofere această grijă, serviciul de protecție a copilului poate ajuta în diferite moduri astfel încât copiii și tinerii să primească grija, siguranța și posibilitatea de a se dezvolta la care au dreptul.

Cea mai importantă atribuție a Serviciului de protecție a copilului este de a oferi sprijin și ajutor copiilor, tinerilor și famiilor care se află în situații dificile.

Serviciul de protecție a copilului trebuie să facă ceea ce este necesar pentru binele suprem al copilului. Binele suprem al copilului este cel mai important aspect al tuturor cazurilor din cadrul Serviciului de protecție a copilului.

Este de preferat ca copiii să locuiască acasă

Dacă este posibil, copiii ar trebui să locuiască acasă. Serviciul de protecție a copilului trebuie să facă tot ceea ce îi stă în putință ca să ajute astfel încăt să existe condiții bune de locuita acasă pentru toți membrii familiei.

În primul rând, Serviciul de Protecție a Copilului trebuie să ofere ajutor și sprijing astfel încât părinții să poată oferi ei înșiși o bună îngrijire copiilor lor.

Ajutoru și sprijinul acordat pot fi, de exemplu, sfaturi și îndrumări pentru părinți, ajutor cu copiii în weekenduri (avlastning), cămine de vizită (besøkshjem), grupe de părinți, o persoană de contact cu care copilul poate face activități (støttekontakt) sau sprijin financiar pentru diverse activități de timp liber.

Uneori, copilul sau adolescentul trebuie să fie mutat de acasă

Uneori, în cazuri grave, nu este în interesul binelui suprem al copilului ca acesta să locuiească acasă.

În aceste cazuri, serviciul de protecție a copilului preia custodia și grija față de copilul respectiv. Asta se poate întâmpla cu sau fără consimțământul familiei.

Doar comisia județeană – un organ juridic asemănător unei instanțe de judecată, poate decide dacă serviciul de protecție a copilului poate prelua custodia acestuia atunci când părinții nu sunt de acord.

Dacă ajutorul acordat la domiciliu nu funcționează, serviciul de protecție a copilului are responsabilitatea de a găsi alte soluții.

Aceste poti fi, de exemplu, găsirea unui alt loc unde copilul / adolescentul poate locui pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp.

Cine poate sesiza serviciul de protecție a copilului?

Toate persoanele care se îngrijorează de situația unui copil pot să sesizeze serviciul de protecție a copilului. Copilul în sine poate să facă acest lucru, cineva in familie, un vecin, școala, asistentul medical școlar, medicul, stomatologul, antrenorul, șefului clubului pentru copii și tineri sau alții.

Atunci când serviciul de protecție a copilului primește o astfel de notificare, este declanșată o anchetă pentru a stabili dacă familia are nevoie de ajutor sau sprijon și care este motivul pentru acest lucru.

Găsești mai multe informații pe site-ul Bufdir (Direcția pentru copii, tineri și familie).

Ce se întâmplă atunci când contactezi serviciul de protecție a copilului?

Serviciul de protecție a copilului trebuie să ajute copii și tineri cărora nu le merge bine acasă. Serviciul va încerca să vadă în ce măsura te poate ajuta, atât pe tine, cât și familia ta, în cel mai bun mod.

Dacă ai probleme acasă, este important să vorbești cu cineva despre asta și să primești ajutor.

Serviciul de Protecție a Copilului există pentru a ajuta copii și familii care au dificultăți acasă. Poți contacta serviciul de protecție a copilului în mai multe feluri:

Toate municipalitățiele au un serviciu municipal de protecție a copilului, iar tu poți contacta serviciul local din zona unde locuiești sau poți să suni la telefonul de alarmă al Serviciului de protecție a copilului la 116 111 (24 de ore).

Ce se întâmplă când serviciul de protecție a copilului primește o sesizare de îngrijorare?

Când este sesizat Serviciul de protecție a copilului, în legătură cu un copil sau un tânăr care are dificultăți acasă, se va face o evaluare dacă se va deschide sau nu o anchetă socială.

Acest lucru se face în termen de o săptmămână de la data primirii sesizării de îngrijorare.

Dacă serviciul municipal de protecție a copilului se decide să investigheze cazul, atunci se deschide un dosar de investigație pentru a afla mai multe despre situația ta.

Serviciul de protecție a copilului vorbește cu părinții tăi și cu alte persoane adulte

Serviciul de protecție a copilului are la dispoziție, de regulă, o perioadă de trei luni pentru a investiga cazul. În aceată perioadă, lucrătorii serviciului discută cu tine, cu părinții tăi și cu alți adulți din anturajul tău, de exemplu profesorul tău de la școală.

Ei fac acest lucru pentru a afla mai multe amănunte despre situația ta și despre cum sunt părinții tăi. De obicei, ei vin și în vizită la domiciliu, pentru a te vizita și pentru a avea o mai bună impresie a situației de acasă.

În timpul anchetei, serviciul de protecție a copilului poate descoperi dacă tu și părinții tăi aveți nevoie de ajutor și sprijin.

Ce fel de ajutor poate fi depinde întru totul de ceea ce este spre binele tău și ceea ce își dorește și familia ta. Există mai multe modalități prin care poți fi ajutat de Serviciul de protecție a copilului.

Puteți fi ajutați acasă

Mulți cred că serviciul de protecție a copilului ia întotdeauna copiii de la părinți și îi plasează într-o casă maternală sau într-o instituție. De aceea unora le este frică să intre în contact cu serviciul de protecție a copilului.

Este important de știut că Serviciul de protecție a copilului dorește, cel mai bine, ca familiile să fie ajutate acasă.

Asta se poate face în mai multe feluri.

De exemplu serviciul poate oferi sfaturi și îndrumări părinților tăi și poate avea ședințe de conlucrare cu școala.

De asemenea te poate ajuta prin a-ți oferi o persoană de contact pentru timpul liber (støttekontakt), sprijin pentru activități de timp liber, un cămin pentru vizite, etc.

Pentru copii și tineri care sunt martori la multe certuri între părinți acasă, poate fi de ajutor ca să părinții să primească îndrumări în legătură cu modul în care să se comporte și cum să vorbească unul cu altul.

Când trebuie să fie mutat un copil de la părinții lui?

Dacă situația de acasă este foarte gravă, serviciul de protecție a copilului poate prelua custodia pentru tine.

Dacă părinții tăi nu doresc acest lucru, atunci Fylkesnemda – consiliul județean pentru cazuri sociale, poate hotărî acest lucru.

A lua un copil sau un tânăr de lângă părinții săi este de regulă ultimul resort. În cele mai multe cazuri, serviciul de protecție a copilului alege alte soluții iar tu poți să îți spui părerea în legătură cu ce crezi tu că poate fi de ajutor pentru familia ta.

Din acest motiv este important să fii clar și să spui cum te simți și ce crezi tu că ar fi de ajutor.

Tu ai dreptul să te pronunți și să primești informații înainte ca serviciul de protecție a copilului să ia decizii care se referă la tine sau pe care le suporți tu.

Adulții cu care locuiești au responsabilitatea de a te proteja și a-ți oferi îngrijire. Dacă părinții tăi nu reușesc să facă acest lucru, sau nu vor să facă ceea ce li se recomandă din partea Serviciului de protecție a copilului, asta poate însemna că tu nu primești grija/îngrijirea la care ai dreptul.

În astfel de situații, serviciul de protecție a copilului poate lua în considerare preluarea custodiei. Asta înseamnă că altcineva, nu părinții tăi, se va îngriji de tine iar tu nu vei mai locui acasă. În astfel de situații se ia în considerare și părerea ta.

Unerori, copilul trebuie să fie mutat urgent

Dacă ești expus la lucruri grave acasă, de exemplu violență sau abuzuri sexuale, serviciul de protecție a copilului trebuie să intervină de urgență pentru a te muta de acasă. Asta se numește un plasament acut sau de urgență.

Serviciul de protecție a copilului te poate muta la un alt cămin sau o instituție. Serviciul va încerca întotdeauna să găsească pe cineva care te cunoaște unde să poți locui pentru o vreme.

Uneori, când este vorba de violențe sau abuzuri sexuale, serviciul de protecție a copilului va sesiza poliția.

sursa: ung.no/barnevern


Pentru mai multe informații cu privire la Serviciul de protecție a copilului – Barnevernet, accesați și linkurile de mai jos:

Direcția națională pentru copii, tineri și familie: https://www2.bufdir.no/Barnevern/

Site-ul Bufdir pentru toate celelalte domenii Familie, Centre maternale, Adopție, Violență și Abuzuri, Egalitate și ne-discriminare

https://bufdir.no/


Despre autor

Daniel Solheim

Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator

Lasă un comentariu