Odată ce s-a ajuns la un acord în privința chiriei și s-a semnat un contract, locatorul (proprietarul) nu poate mări chiria după bunul plac.
Ce ar trebui să cuprindă chiria?
Doar o singură sumă
În calitate de chiriaș, trebuie să te raportezi doar la o singură sumă (legea chiriilor). Locatorul nu poate să vină să îți ceară în plus alte sume pentru impozitul pe proprietate, gunoi, curățarea hornului, abonament cablu TV, asigurare, predarea cheilor și altele.
Întreținerea locuinței este inclusă în chirie
Locatorul nu poate cere nici acoperirea cheltuielilor legate de întreținere, reparații și schimbări. Cheltuielile în legătură cu înființarea contului pentru suma de depozit (garanție) trebuie suportate tot de către locator (proprietar).
Pentru două excepții se poate conveni plată
Dacă este convenit în prealabil, locatorul poate cere plată pentru:
- electricitate și parafină (încălzire)
- apă și canalizare dacă acestea se plătesc după consumul măsurat. Dacă nu este instalat contor de apă, locatorul nu poate pretinde plată pentru consumul de apă sau canalizare.
Locatorul nu poate veni cu pretenții de plată a energiei electrice, parafinei și apei după încheierea contractului, dacă acestea nu au fost specificate în contract.
Locatarul (chiriașul) poate cere ca locatorul să prezinte anual o contabilitate care să arate mărimea cheltuielilor și distribuția acestora pe încăperile locuibile ale imobilului.
Poate locatorul să modifice suma de plată a chiriei?
Când suma de plată a chiriei a fost stabilită și contractul a fost semnat, locatorul nu mai poate mări această sumă după bunul lui plac. Într-o relație continuă de chirie, există doar două modalități legale de a majora suma de plată a chiriei.
1. Indexarea chiriei
Locatorul (proprietarul) poate cere o majorare a chiriei în conformitate cu indexul prețurilor de consum (KPI), odată pe an. Asta se poate face doar dacă locatorul a anunțat locatarul cu cel puțin o lună înainte.
KPI – indexul prețurilor de consum este stabilit de către Biroul Central de Statistică (SSB) și arată dezvoltarea prețurilor mărfurilor și serviciilor solicitate de consumatori.
Poți calcula aici majorarea legală a chiriei pe site-ul Biroului Central de Statistică (SSB).
2. Adaptarea chiriei la chirii echivalente
Dacă relația de chirie a durat cel puțin 2 ani și jumătate, locatorul poate cere ca chiria să fie adaptată la chirii echivalente. În același timp, modificarea chiriei so poate face abia la șase luni după ce locatorul a trimis o pretenție în scris. Locatorul trebuie, deci, să fi locuit în acea locuință cel puțin trei ani înainte ca chiria să fie adaptată la chirii echivalente.
Dacă chiriile echivalent sunt mai reduse decât chiria pe care o plătește locatarul, acesta poate, în aceleași condiții, să ceară ca chiria să fie redusă la nivelul celorlalte chirii.
Chiriile echivalente se calculează prin compararea spațiilor locative asemănătoare și a condițiilor de chirie. Trebuie, deci, să compari atât imobile de aceeași mărime, locație și standard pe lângă condițiile contractuale, cum ar fi termenul de reziliere.
Este foarte dificil de găsit suficient material electronic pentru acest lucru, deci stabilirea nivelului de chirie este discreționară. Poți găsi unele date la Biroul Central de Statistică. Pentru locuitorii municipalității Oslo, Bolibygg KF a determinat o bază proprie de date statistice.
Cum procedez dacă vreau să depun o reclamație?
1. Prima dată trimiți o reclamație către locator
Poți folosi modelul pus la dispoziție de Forbrukerrådet (Protecția Consumatorului), dacă dorești să faci o reclamație către locator. Amintește-ți să păstrezi o copie a reclamație pe care o trimiți părții opuse.
2. Trimite reclamație către Comitetul litigiilor de chirie (Husleietvistutvalget)
Dacă nu ajungi la un consens cu locatorul, poți duce cauza în fața Comitetului litigiilor de chirie (Husleietvistutvalget).
Cadru legal: Legea chiriilor
Legea chiriilor art. 3-1
Cuantumul chiriei trebuie să fie stabilit la o anumită sumă. Cu toate acestea, se poate conveni că cheltuielile locatorului pentru consumul de energie electrică și combustibil trebuie să fie distribuite proporțional între utilizatorii proprietății, conf. art. 3-4. Același lucru este valabil și pentru cheltuielile locatorului pentru apă și canalizare atunci când aceste cheltuieli urmează să fie plătite în funcție de consumul măsurat.
Dacă cuantumul chiriei nu a fost convenit, locatorul poate cere o chirie care să corespundă cu ceea ce se obține de obicei la momentul încheierii contractului, la închirierea de spații similare celor care fac obiectul contractului de chirie. În cazul în care părțile nu convin asupra cuantumului chirie, fiecare din părți poate cere ca aceasta să fie determinată în conformitate cu prevederile art. 12-2.
Modificată prin Legea 16 ian. 2009 nr. 6 (în vigoare de la 1 sept. 2009 conform rezoluției 12 iunie 2009 nr. 641 ).
Surse:
Protecția consumatorului / Forbrukerrådet.no
Lovdata.no – Legea chiriilor (LOV-1999-03-26-17)
Sot, tata, pedagog social, contributor si traducator